Omagiu maestrului Ion Irimescu

Școala Populară de Arte „Ion Irimescu” și Complexul Muzeal Bucovina au organizat ieri, sub egida Consiliului Județean Suceava, în galeria situată la etajul Muzeului de Istorie, o manifestare dedicată „Sfinxului” de la Fălticeni, „cioplitorul de veșnicii” de la nașterea căruia s-au împlinit acum, la sfârșit de Făurar, 104 ani.
Sub un generic care sugerează nemurirea, „Lecții din eternitate”, în cadrul creat de expoziția realizată de elevii de la secțiile de Pictură și Arte decorative (coordonatori prof. Dumitru Rusu și Viorica Moruz) ai școlii de arte sucevene, s-a desfășurat un moment omagial („aniversar și nu comemorativ”, cum a subliniat unul dintre invitații manifestării, scriitorul Ion Țăranu, fost atașat cultural la Ambasada României din Chișinău, căruia maestrul, de la înălțimea vârstei sale centenare, i se adresa în ultimii ani de viață cu apelativul „tinere prieten”) în care organizatorii și oaspeții lor au conturat efigia artistului care a învins secolul XX și a pășit pragul mileniului III.
Așa că, de la mândria exprimată de directorul Petre Horvath cu privire la faptul că Școala de Arte din Suceava poartă numele „ilustrului maestru Ion Irimescu” (lucru care s-a făcut la sugestia președintelui CJ, Gavril Mîrza, cu consimțământul acordat de maestru la momentul împlinirii vârstei seculare), la cuvintele transmise ca mesaj din partea președintelui CJ de către consilierul Nistor Dominte (care accentuau asupra misiunii de ocrotire a operei lui Ion Irimescu, într-un spațiu care se cuvine amenajat pe „măsura valorii” „moștenirii” pe care ne-a lăsat-o), de la portretul omului și artistului creionat de unul dintre cei care i-au fost aproape, prof. Alexandru Toma, la amintirile depănate de dr. Ioan Iețcu (care a spus că parcă sesizează și-acum semnalele stimulatorului cardiac care i-a prelungit maestrului existența, relatând câteva întâmplări din anii în care, avându-l ca pacient, îi aprecia „firea glumeață și optimismul”) și până la expozeul rostit de criticul și eseistul ieșean Valentin Ciucă („pontiful criticilor de artă, cum l-a numit dr. Ioan Iețcu), cel care, în anul aniversării centenare, i-a închinat artistului volumul „Ion Irimescu – Eseu despre paradigma fidiacă”, care i-a provocat pe cei prezenți la un exercițiu imaginar, îndemnându-i să-l considere prezent pe maestru la această manifestare și de a-i „săruta umbra” care ne veghează și astăzi, toate, dar absolut toate rostirile au conturat imaginea celui care prin darul său făcut către comunitatea fălticeneană (donația alcătuită din 313 lucrări de sculptură, peste 1000 de lucrări de grafică, o bibliotecă de cca. 1500 de volume și o valoroasă colecție de artă) a ctitorit o instituție unică în România, muzeul care-i poartă numele (în care, cum a spus criticul ieșean, „aidoma meșterului Manole, maestrul s-a zidit încă din timpul vieții”), care adăpostește cea mai bogată colecție de autor din țară. A fost, așa cum a reliefat la final Valentin Ciucă, o manifestare care „ne-a oferit șansa de a ne reproiecta propria noastră statură raportându-ne la o mare valoare”.