199 de ani de la naștere

Omagierea poetului național ucrainean Taras Șevcenko



Omagiere Taras Șevcenko
Omagiere Taras Șevcenko

Uniunea Ucrainenilor din România – Filiala Suceava, Primăria și Casa de Cultură din Rădăuți și Consulatul General al Ucrainei la Suceava organizează sâmbătă și duminică, 16-17 martie, tradiționala manifestare omagială a poetului național al Ucrainei, Taras Șevcenko (1814-1861).
Manifestarea, care marchează în acest an împlinirea a 199 de ani de la nașterea Marelui Cobzar, se va desfășura sâmbătă, începând cu ora 10.30, la Negostina, unde va avea loc deschiderea oficială a evenimentului omagial și ceremonialul depunerii de flori la monumentul poetului.
La ora 13.30, la Casa de Cultură din Rădăuți este programat un spectacol artistic susținut de grupurile folclorice „Glasurile Negostinei” (Negostina) și „Polonenka” (Paltinu), ansamblurile artistice „Kozaciok” (Bălcăuți) și „Speranța Cetății” (Siret), grupul vocal „Menestrel” al Secției de Teologie Ortodoxă din cadrul Facultății de Filozofie și Teologie a Universității de Stat „Iurii Fedkovici” din Cernăuți, precum și artiștii emeriți Lesia Gorova (Kiev) și Ivan Derda (Cernăuți).
Duminică, începând cu ora 14.00, spectacolul omagial va fi prezentat pe scena Casei de Cultură din Milișăuți.



Recomandări