Președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, îi transmite liderului PDL, printr-un comunicat de presă, că proiectul de scrisoare ce-l are ca destinatar pe președintele Parlamentului European nu este inițiativa sa, fiind necesar votul Parlamentului. „Dacă ar fi avut curiozitatea să se informeze, înainte de a da declarații publice televizate, ar fi aflat că nu mi-am însușit acest proiect. Ca fost parlamentar, dacă ar fi știut vreodată cum funționează această instituție, ar fi aflat că o astfel de inițiativă are nevoie de votul Parlamentului, nu poate fi aprobată de Biroul Permanent. Nu-i găsesc nici o scuză domnului Boc că vorbește din Cluj-Napoca despre ceea ce se întâmplă la București, atâta vreme cât are suficienți colegi care stau la Biroul Permanent al Camerei Deputaților. Domniile lor ori nu sunt interesate să asculte ce se discută în cadrul acestui for de conducere, ori nu vor să-și informeze președintele de partid”, se arată în declarația lui Olteanu, remisă miercuri agenției MEDIAFAX.
Președintele PDL, Emil Boc, consideră că președinții celor două Camere ale Parlamentului, Bogdan Olteanu și Nicolae Văcăroiu, ar trebui să-și dea demisia de onoare pentru că „i-au sfidat pe români când au făcut din Parlament o instituție de apărare a infractorilor”.
Boc a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că a văzut „cu stupefacție” scrisoarea președintelui Camerei Deputaților și a președintelui Senatului, care se arătau „jigniți și revoltați” de criticile Comisiei Europene la adresa Parlamentului.
„Parlamentul României este al românilor, nu al domnilor Olteanu și Văcăroiu. Dacă se simt jigniți în demnitatea națională, le spun direct că românii s-au simțit jigniți că Parlamentul României este un scut al apărării infractorilor și al persoanelor certate cu legea penală. Asta înseamnă jignirea demnității naționale, să te transformi dintr-o instituție de reprezentare a cetățeanului în una de apărare a persoanelor certate cu legea penală”, a spus Boc.
Emil Boc consideră că scrisoarea adresată PE de Bogdan Olteanu și Nicolae Văcăroiu nu are nimic cu logica democratică și este produsul unor ambiții personale ale celor care doresc să transforme Parlamentul într-o instituție de protejare a persoanelor certate cu legea penală.
Președinții Senatului și Camerei Deputaților, Nicolae Văcăroiu și Bogdan Olteanu, au redactat o scrisoare adresată președintelui Parlamentului European în care cer PE să formuleze un punct de vedere propriu privind „afirmațiile defăimătoare la adresa Parlamentului României” aduse în raportul CE din iulie.
Scrisoarea precizează că, la nivelul Parlamentului României, „se înregistrează o mare și firească nemulțumire” față de faptul că această instituție nu a fost consultată cu privire la raportul CE din iulie.
În Raportul Comisiei Europene se fac mai multe referiri critice la adresa Parlamentului României și este „anormal ca prima instituție fundamentală a statului de drept să nu fi fost consultată”, se arată în scrisoare.
În scrisoare se menționează că este pentru prima dată când un organism executiv al UE, respectiv Comisia Europeană, „își permite”, contrar prevederilor Tratatului constitutiv, să critice un parlament național.