Președintele Camerei Deputaților Bogdan Olteanu a declarat, miercuri, că PNL va folosi toate mijloacele pentru a se asigura că senatorul Norica Nicolai va fi ministru al Justiției, invocând instanțele de drept comun, Curtea de Apel București și posibilitatea sesizării Curții Constituționale.
„De o lună, instituțiile statului nu funcționează corect pentru că președintele Traian Băsescu refuză să pună în aplicare Constituția și legea. Am căutat în Legea de organizare a Guvernului acele condițiile legale despre care se vorbește în decizia Curții Constituționale. Ele se referă la vârstă, la cetățenia română, la dreptul de a candida și la lipsa unei incompatibilități dintre cele prevăzute de Legea 161. Toate aceste condiții sunt întrunite de Norica Nicolai și nu există o justificare a refuzului președintelui”, a declarat Olteanu.
El a mai spus că PNL va folosi toate mijloacele pentru a se asigura că această candidatură a Noricăi Nicolai pentru Ministerul Justiției se va transorma într-o poziție ministerială.
„Există instanțele de drept comun, Curtea de Apel din București și există posibilitatea sesizării Curții Constituționale. Sesizările sunt în lucru și sunt argumentații juridice destul de subtile. Ele nu țin de PNL, țin de Guvern și de primul-ministru”, a conchis Olteanu.