Președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că deputatul PSD Miron Mitrea i-a transmis telefonic că își va anunța demisia din Parlament în prima zi a sesiunii ordinare.
„Domnul deputat Miron Mitrea a transmis în cursul acestei după-amiezi că își va anunța, în plenul Camerei Deputaților, demisia din Parlament, în prima zi a sesiunii ordinare”, a afirmat Bogdan Olteanu.
Fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea a declarat, în 24 iunie, într-o emisiune televizată, că, dacă votul deputaților la solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale a sa va fi negativ, atunci va demisiona din Parlament, pentru că dorește să meargă în fața instanței.
„Am o singură cale, pe care aș vrea să o ocolesc, pentru că asta este meseria mea: eu sunt parlamentar, sunt deputat. De 12 ani, în afară de perioada în care am fost ministru, n-am avut altă meserie. Și n-aș vrea să trebuiască să demisionez din Parlament ca să mă duc în fața instanței. Dar, dacă este nevoie și votul următor va fi un vot negativ, o voi face”, a afirmat deputatul PSD Miron Mitrea.
Camera Deputaților nu a avut cvorum, în 24 iunie, la votul asupra cererilor de începere a urmăririi penale a lui Adrian Năstase și Miron Mitrea.
Miercuri, solicitările DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazurile lui Adrian Năstase și Miron Mitrea au fost respinse de Camera Deputaților.
În cazul lui Adrian Năstase s-au înregistrat 120 de voturi „pentru”, 150 de voturi „împotrivă”, iar șase voturi au fost declarate nule. În ceea ce-l privește pe Miron Mitrea, s-au înregistrat 160 de voturi „pentru”, 108 voturi „împotrivă”, iar un vot a fost declarat nul. Pentru ca aceste cereri să fie aprobate, era necesar ca 218 deputați să se pronunțe în favoarea urmăririi penale.
Deputatul PSD Miron Mitrea nu a participat, miercuri, la ședința Camerei și nici măcar nu a răspuns la telefon.
Mitrea nu a participat nici la ședința grupului parlamentar PSD care a fost convocată înaintea plenului Camerei și unde s-a decis ca fiecare deputat social-democrat să voteze după propria conștiință. Totodată, Miron Mitrea nu a putut fi contactat telefonic nici de jurnaliști, nici de propriii colegi de partid.
Astfel, potrivit liderului deputaților PSD, Viorel Hrebenciuc, Miron Mitrea nu a răspuns apelurilor sale telefonice, atunci când a încercat să îl contacteze marți seară și miercuri dimineață. Hrebenciuc a spus că, probabil, Mitrea se află în concediu, surse din partid precizând că acesta și-ar petrece vacanța în Austria.