Olteanu îi va cere lui Băsescu să retrimită Parlamentului modificarea legii răspunderii ministeriale



Președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, îi va cere președintelui Traian Băsescu, prin intermediul unei scrisori, să trimită Parlamentului Legea răspunderii ministeriale pentru reexaminare, pe motiv că CC a emis o decizie prin care stabilește caracterul de neconstituționalitate.
„Am stabilit că voi trimite o scrisoare președintelui Băsescu pentru a-i cere să trimită spre reexaminarea Legea privitoare la răspunderea ministerială, care a fost votată în Cameră săptămâna trecută, dat fiind că, ulterior, a apărut decizia Curții Constituționale și legea a devenit neconstituțională. Legea trebuie reconsiderată în lumina ultimei decizii a Curții”, a declarat Olteanu.
Parlamentul a adoptat o propunere legislativă care prevedea că, pentru începerea urmăririi penale a unui ministru care este senator sau deputat, cererea să fie semnată de conducerea Senatului sau, după caz, a Camerei Deputaților și de șeful statului, iar în cazul în care ministrul nu este parlamentar, doar de șeful statului.
Decizia Curții Constituționale prevede însă că cererea pentru începerea urmăririi penale a unui ministru care este și parlamentar trebuie aprobată doar de conducerea Camerei parlamentare din care face parte ministrul.
„Sperăm că, până vom reuși să modificăm legea, să nu mai apară o nouă decizie a Curții, pentru că văd că deciziile sunt mai dese decât modificările legislative”, a mai spus Olteanu.