Președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, i-a răspuns lui Traian Băsescu la scrisoare, transmițându-i șefului statului că, dacă ar fi trimis deputații PDL în plen, votul ar fi fost valabil exprimat, și îi reproșează că este „președinte jucător” și lider al PDL doar când are interes.
„Domnule președinte, din nefericire, constat că această întârziere este dublată de o întârziere la nivelul Camerei Deputaților. Mi-aș fi dorit ca, dacă dorința dumneavoastră privind funcționarea justiției ar fi fost sinceră, să fi trimis parlamentarii grupului PDL la vot. Dacă numai jumătate dintre parlamentarii PDL absenți, ar fi fost prezenți la dezbaterile de ieri (marți – n.r.), votul ar fi fost valabil exprimat”, susține Bogdan Olteanu, în scrisoarea trimisă președintelui.
Președintele Camerei îi scrie șefului statului că mai constatată, din nefericire, și faptul că se manifestă ca „președinte jucător și ca lider PDL” doar atunci când îi cere interesul.
„Din nefericire, constat că vă manifestați ca președinte jucător și ca lider PDL doar atunci când interesul v-o cere, iar atunci când interesele naționale legate de lupta anticorupție sunt în joc, preferați să faceți corespondență doar cu mine. Spre informarea dumneavoastră, parlamentarii liberali au avut o mai bună prezență la votul de ieri (marți – n.r.) decât cei ai PDL”, îi transmite transmis Olteanu președintelui Băsescu.
Bogdan Olteanu ține să-l asigure pe Băsescu de nemulțumirea sa, legată de „tergiversările susccesive” în soluționarea dosarelor de mare corupție din România.
„După cum cunoașteți, am mai comunicat pe această temă. Încă din toamna trecută mi-am exprimat regretul că ați refuzat să colaborați cu Comisia prezidențială înființată prin Ordonanță de Urgență și desemnată de Consiliul Superior al Magistraturii, tergiversând astfel soluționarea dosarelor de corupție vreme de câteva luni, în așteptarea unei decizii a Curții Constituționale care să fie în interesul dumneavoastră”, scrie Olteanu.
El îi mai scrie șefului statului că, ulterior, în pofida „semnalelor repetate” pe care i le-a transmis, acesta a refuzat să respecte Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, elaborată de „apropiatul său Valeriu Stoica”, și care preciza clar că instituțiile competente cer începerea urmăririi penale.
„Deși v-am atras atenția în mod public că refuzul de a sesiza Parlamentul României se va solda cu decizii de anulare a urmăririi penale în justiție, ați refuzat să respectați legea și ați transformat procedurile legale într-un conflict personal, soldat cu amenințări și șantaj la adresa ministrului Apărării Naționale, Teodor Meleșcanu”, susține Bogdan Olteanu în scrisoare.
El mai arată și că insistențele sale de a cere începerea urmăririi penale în cazurile Mitrea și Năstase au fost sancționate de Curtea Constituțională, fapt ce a dus la sesizarea Parlamentului cu cele două cazuri cercetate de DNA.
„Insistențele dumneavoastră au fost sancționate de Curtea Constituțională care, la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii, a stabilit că încălcați prevederile legale și că nu aveți competența de a cere urmărirea penală a miniștrilor parlamentari. În felul acesta s-a ajuns la sesizarea Parlamentului României la data de 21 aprilie 2008 în cazul Miron Mitrea și la data de 24 aprilie 2008 în cazul Adrian Năstase, producându-se, prin refuzul dumneavoastră de a vă asuma răspunderi și de a aplica legea, o întârziere de peste șase luni în actul de justiție”, a conchis Olteanu.