Președintele Camerei Deputaților, liberalul Bogdan Olteanu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că, având în vedere că Legea votului uninominal este declarată constituțională de către Curtea Constituțională, șeful statului are la dispoziție 20 de zile pentru o promulga.
„În momentul ăsta, mingea este în terenul lui Traian Băsescu. Nu mai are ce să se întâmple. Președintele va lua act de faptul că legea este constituțională și are 20 de zile să o promulge”, a afirmat Bodgan Olteanu.
Curtea Constituțională a respins, miercuri, sesizarea sentorilor PRM și PC față de Legea votului uninominal, considerând-o drept neîntemeiată.