Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Bistrița, că PDL și actuala coaliție majoritară și-au fixat obiective „extrem de îndrăznețe” pentru această toamnă, revizuirea Constituției fiind „prioritatea priorităților”.
„PDL și actuala coaliție majoritară și-au fixat obiective extrem de îndrăznețe pentru această toamnă, care pot fi clasificate ca priorități legislative sau priorități politice. La primul capitol, în top se situează revizuirea Constituției, care este prioritatea priorităților, este un angajament al nostru de a pune Constituția în acord cu realitățile României, cu realitățile reformei, cu cele europene și internaționale, cu prezența României în UE și în acord cu voința populară exprimată la referendumul din 2009″, a declarat Ioan Oltean, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Oltean a afirmat că PDL și-a însușit proiectul de Constituție pe care președintele României l-a înaintat Parlamentului în iunie, l-a depus în această săptămână la cele două Camere, urmând ca săptămâna următoare să facă diligențele necesare pentru ca acesta să intre în dezbaterea comisiei special constituite în vederea revizuirii Constituției.
!Noi credem că este nu numai o prioritate a guvernării, ci a tuturor partidelor parlamentare, pentru că trebuie să fim interesați să avem o Constituție modernă. Nu vom respinge niciun dialog cu opoziția, pentru a identifica împreună modalitățile de adoptare a acestui act legislativ fundamental. Avem nevoie de un cvorum ridicat și puterea nu deține o majoritate parlamentară care să-i permită adoptarea Constituției fără o participare activă a opoziției”, a explicat Ioan Oltean.
El a adăugat că o altă prioritate, pe care Guvernul deja a adoptat-o, este modificarea Codului Fiscal și a Codului de Procedură Fiscală.
„Este un act normativ extrem de important, care vine în atenția oamenilor de afaceri. E o gură de oxigen pe care Guvernul o aduce oamenilor de afaceri, pentru a-i ajuta să depășească greutățile datorate crizei economice, prin anularea penalităților la sumele pe care le au ca și credit, îndatorate, în situația în care acestea se vor plăti până în 31 decembrie 2011”, a spus el.
Oltean a adăugat că se vor anula toate penalitățile la datoria de bază plus dobânda și 50 la sută din aceste penalități dacă plata sumei de bază și a dobânzii se va face până la 31 iunie 2012.
El a spus că alte acte normative care stau în atenția Parlamentului sunt legile fundamentale care vizează bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale.
„Vrem să fie depuse în Parlament în termen constituțional pentru a putea fi adoptate, ca România să intre într-un buget performant cât se poate de repede”, a declarat el.
Totodată, Oltean a menționat că o altă priorietate este legea privind intrarea în vigoare a codurilor penal și civil, dar și legea coplății în sănătate, legea salarizării, precum și legea privind asistența socială.
Președintele Comisiei de revizuire a Constituției, Daniel Buda (PDL), crede că proiectul de revizuire a Constituției va ieși într-o formă finală din comisia mixtă până la sfârșitul acestui an, după ce și parlamentarii opoziției vor renunța la orgolii și se vor așeza la masa discuțiilor.
Grupurile parlamentare ale PDL și-au asumat proiectul de revizuire a Constituției al președintelui Traian Băsescu și l-au depus la Birourile Permanente reunite pentru a fi discutat în comisia specială condusă de Daniel Buda, preciza, miercuri, pentru MEDIAFAX, Mircea Toader.
Liderul deputaților PDL, Mircea Toader, spunea că PDL dorește să reactiveze comisia specială pentru revizuirea Constituției și, în felul acesta, să-i dea de lucru proiectul președintelui asumat de grupurile PDL.
Toader adăuga că PDL și-a asumat proiectul președintelui, așa cum este el, fără modificări, arătând că în comisia specială se poate modifica în concordanță cu deciziile Curții Constituționale.
Președintele Traian Băsescu a trimis Parlamentului, în iunie, proiectul de revizuire a Constituției.