Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, că reîntregirea salariilor bugetarilor începând din luna iunie – când au loc alegeri locale – este „o simplă coincidență cerească”, el întrebând, retoric, dacă „era mai bine” să fie data de 1 aprilie.
Ioan Oltean a comentat, într-o conferință de presă, reacția „extrem de dură a opoziției față de conținutul mesajului președintelui României” transmis în Parlament și afirmația că „puterea trebuie să reîntregească salariile bugetarilor”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Am rămas extrem de surprins de reacția opoziției și a celor care susțin opoziția, mass-media care o susține. Atunci când au fost diminuate salariile, am întâlnit aceeași reacție virulentă a opoziției, acum, când puterea dorește să reîntregească salariile și când apreciază că sunt întrunite condițiile economice care ar permite luarea unei asemenea decizii, opoziția are aceeași reacție virulentă, destructivă, găsind o mie de explicații și de motive prin care să condamne realizarea acestui deziderat al puterii și rămân extrem de surprins de o asemenea atitudine”, a declarat Ioan Oltean.
El a spus că nu se aștepta ca opoziția să laude puterea că „a așezat economia pe un făgaș normal” și că se conturează „condițiile economice care să permită reașezarea salariilor” și revenirea la nivelul salariilor din 2010, dar nici nu se aștepta la o reacție atât de „virulentă și de dură” față de o necesitate, pe care până acum o solicitau și o susțineau.
„PDL va încerca să-și realizeze acest deziderat și angajament față de bugetari și să sperăm că și în lunile următoare condițiile economice din România vor avea un drum pozitiv pentru că, într-adevăr, sperăm ca în primăvara aceasta să fie conturate toate condițiile care să permită reașezarea salariilor. Este o greutate pe care o ducem, cei de la putere, în spate, de doi ani și pe care sperăm, în această primăvară, în această vară, să o dăm jos și să putem să reîntregim salariile bugetarilor. Realizarea acestui angajament al nostru va fi determinată de crearea condițiilor economice care să permită realizarea ei, și nu ca o măsură cu caracter electoral așa cum încearcă, în mod absolut nejustificat, întreaga opoziție să o vadă”, a declarat Oltean.
Întrebat de unde are Guvernul bani să reîntregească salariile bugetarilor, Oltean a spus: „Întrebarea acesta vă rog să o adresați domnului prim-ministru și Guvernului”.
„Identificarea resurselor financiare nu e treaba PDL, e treaba Guvernului și a primului-ministru. Ei vor veni cu explicații publice și vor justifica modul în care au identificat resursele pentru a se reașeza salariile”, a adăugat el.
Oltean a mai fost întrebat de ce a fost aleasă luna iunie, în care au loc alegeri locale, pentru „reîntregirea salariilor”.
„Acesta e ghinionul nu știu al cui și norocul celor ale căror salarii trebuie să le reîntregească. O simplă coincidență cerească. Vreau să vă reamintesc că PDL, actuala putere, a spus că, îndată ce se vor identifica aceste posibilități, fie că va fi aprilie, mai, iunie, iulie sau august se va realiza acest demers politic. Așa s-a nimerit să fie luna iunie. Dacă era de 1 aprilie era mai bine?”, a spus Ioan Oltean.
Secretarul general al PDL a afirmat că partidul este angajat, împreună cu aliații săi, să continue reforma pe care a început-o acum doi ani, să consolideze construcția politică și economică a noului Guvern, așa încât guvernarea acestui an să fie una de succes.
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în Parlament, că puterea are datoria de a găsi soluții ca în jurul datei de 1 iunie să fie „reîntregite” salariile bugetarilor.
După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au primit anul trecut o majorare salarială cu 15%, iar pentru refacerea completă a veniturilor inițiale ar urma să mai beneficieze de o creștere cu circa 16%.