Ședința de vot final a Camerei Deputaților se desfășoară, marți, în cvorum, fiind prezenți 165 deputați, a anunțat președintele de ședință Ioan Oltean, după apelul nominal, în timp ce reprezentanții opoziției au anunțat că vor contesta toate proiectele votate la Curtea Constituțională.
Secretarul Camerei Mihai Voicu, care a citit apelul nominal, a anunțat că sunt prezenți în sala de ședințe 165 de deputați, în condițiile absenței reprezentanților opoziției.
Însă, după ce au fost votate trei proiecte de lege, Mihai Voicu a atenționat că la următorul proiect au votat doar 161 de deputați, iar cvorumul a fost pierdut.
Și liderul grupului PSD Mircea Dușa a spus că nu există cvorum, „Este la limită de o persoană”, a explicat Dușa.
Liderul grupului PDL, Mircea Toader, a precizat că cvorumul se stabilește prin apel nominal și că nu orice deputat este obligat să voteze, dar este luat în calcul la cvorum, arătând că există deputați în sală, cum este Mihai Voicu sau Mircea Dușa, care nu votează.
Mihai Voicu a anunțat că, în aceste condiții, opoziția va lua în considerare contestarea la Curtea Constituțională a tuturor proiectelor adoptate în această ședință.
Liderul grupului progresist, Eugen Nicolicea, a spus că trebuie să se ia act că la balcoane se află 10 deputați care nu-și exercită dreptul de vot dar sunt prezenți.
„Aceasta este o dovadă că întreaga ședință s-a desfășurat în cvorum”, a spus Oltean, arătând că trebuie analizată posibilitatea de a pune și la balcoane instalații de vot.
El i-a invitat în repetate rânduri pe cei de la balcoane „să vină în sală pentru a se simți mai comod”.
Oltean i-a atenționat de câteva ori și pe deputații puterii aflați în sală să „introducă cartelele unde trebuie”. „Vă rog să fiți atenți să introduceți cartelele unde trebuie”, le-a spus Oltean.