Handbal

Oltchim umblă după un antrenor din străinătate



Viitorul antrenor al echipei de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea se va alege dintre Herbert Muller (FC Nurnberg), Peter Kovacs (fost la naționala Turciei), Tomas Ryde (fost la Viborg) și Christian Dalmose (fost la Aalborg), conform unor surse oficiale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Președintele clubului vâlcean, Ioan Gavrilescu, a declarat că până vineri se va anunța oficial viitorul antrenor. „Până vineri, cel târziu, veți avea numele noului antrenor al echipei. Am mers pe câte o pistă, am negociat, am cerut refererințe, avem de luat o decizie dificilă. Sunt multe aspecte care trebuiesc stabilite, dar până la urmă vom decide”, a spus Gavrilescu.
După varianta ungurului Roth Kalman, Gavrilescu a dezmințit și eventuala numire a fostului selecționer al naționalei masculine a României, Radu Voina. „Nu s-a pus problema numirii unui antrenor român. Nu știu de unde a apărut acest zvon. Pe mine m-a desemnat managerul Constantin Roibu să aduc un antrenor străin și așa va fi. Apoi vom mai discuta și de eventuale alte transferuri după ce ne vom sfătui cu noul antrenor”, a afirmat Gavrilescu.
Clubul Oltchim Râmnicu Vâlcea a renunțat în urmă cu două săptămâni la serviciile antrenorului Gheorghe Tadici, care este și antrenorul naționalei feminine a României și cu care a câștigat în ultimii doi ani campionatul.



Recomandări