Echipele Oltchim Râmnicu Vâlcea și Byassen Trondheim, care vor juca finala Cupei Cupelor, la 12 și 20 mai, se află în fața câștigării primului trofeu european al acestei competiții din istoria lor, formația vâlceană având avantajul că a mai jucat o finală, cu Lada Togliatti, în urmă cu cinci ani. Oltchim are un palmares mai bun decât adversara sa din Norvegia, având în panoplie două Cupe IHF, câștigate în 1984 și 1989, dar și mult mai multe participări în Liga Campionilor. În istoria recentă a clubului vâlcean însă cea mai mare performanță este jucarea finalei Cupei Cupelor, în sezonul 2001-2002, cu formația rusă Lada Togliatti, care în acest sezon dispută ultimul act al Ligii Campionilor, cu Slagelse. Sâmbătă, în ziua în care Oltchim va juca în deplasare turul finalei Cupei Cupelor, cu Byassen Trondheim, se împlinesc exact cinci ani de la disputarea turului cu Lada Togliatti, pe care jucătoarele vâlcene l-au câștigat, pe teren propriu, cu scorul de 32-27. Returul l-au pierdut în deplasare, cu scorul de 20-28. Pe banca tehnică a formației Oltchim se afla pe atunci Mariana Târcă, în prezent la Rulmentul Brașov. De cealaltă parte, clubul norvegian se poate lăuda doar cu jucarea semifinalelor Cupei Cupelor, în sezonul 1995-1996, aceeași performanță atingând-o și patru ani mai târziu, dar în Challenge Cup. Oltchim Râmnicu Vâlcea și Byassen Trondheim s-au mai întâlnit pe plan european, în grupa C a Ligii Campionilor, în sezonul 1996-1997, când fiecare formație și-a fructificat avantajul terenului propriu: Oltchim a câștigat acasă, cu scorul de 24-16, iar Byassen, în Norvegia, cu scorul de 25-20. Nici una nu s-a calificat însă mai departe de faza grupelor. Meciul tur dintre Byassen Trondheim și Oltchim Râmnicu Vâlcea se va juca sâmbătă, de la ora 19.15 (în direct la Sport.ro), iar returul, la 20 mai, de la ora 19.00. Conducerea formației vâlcene a anunțat că pentru îndeplinirea obiectivului în acest sezon, câștigarea Cupei Cupelor, jucătoarele vor fi recompensate cu sume de până la 20.000 de lei, în funcție de aportul adus la obținerea trofeului.





