Actorul Olivier Martinez a fost surprins de paparazzi într-o ipostază tandră împreună cu actrița Penelope Cruz, în Los Angeles, la câteva ore după ce el și cântăreața Kylie Minogue au anunțat că s-au despărțit, informează mirror.co.uk.
Martinez, în vârstă de 41 de ani, a fost fotografiat pe când o îmbrățișa tandru pe Cruz, în vârstă de 32 de ani, după ce s-a întâlnit cu diva la un hotel din Los Angeles.
Apropiații cântăreței spun că Minogue este cu atât mai devastată cu cât este vorba de același hotel unde ea și Martinez s-au întâlnit pentru prima dată: „Kylie este o femeie foarte sensibilă care l-a iubit din tot sufletul, dar se pare că lui nu-i pasă de acest lucru”.
Minogue, în vârstă de 38 de ani, și Martinez au anunțat oficial că s-au despărțit la sfârșitul săptămânii trecute. Relația celor două vedete s-a deteriorat în timp iar în ultima vreme actorul a fost absent de la evenimentele importante din viața lui Kylie, precum primul său concert de când a fost diagnosticată cu cancer la sân, care a avut loc pe 11 noiembrie 2006 la Sydney.
Familia și prietenii lui Kylie sunt mulțumiți că relația s-a încheiat deoarece sunt de părere că în ultimul timp Martinez nu mai avea un comportament „galant” față de Minogue.
În timpul relației lor, lui Martinez i s-au atribuit legături cu Angelina Jolie, Michelle Rodriguez, starul serialului de televiziune „Lost”, Salma Hayek și, foarte recent, cu top modelul israelian Sarai Givati.

