Olimpicii noștri mintoși

Preajma pacificului meu cartier a cunoscut, în miezul acestui aprilie, o larmă ușor neobișnuită. Și a durat câteva ore bune, până ce cartierul meu să se dumirească: erau 570 de elevi mintoși, din toată țărișoara românească, adunați pentru a-și ierarhiza aptitudinile la a 57-a ediție a Olimpiadei Naționale de Matematică.
I-am privit lung, înainte și după probele lor de elită. Mi s-au părut maturizați cu anticipație, fredonându-și telefoanele mobile, pentru a cere ultimele încurajări și confirmări din partea părinților și profesorilor. Atât de tare încruntându-se, încât mă așteptam ca, din clipă-n clipă, o zeamă cerebrală să le izbucnească din ridurile frunților, care uitaseră prematur ce culoare are seninul. Era așa convingătoare energia degajată de febrilitatea acestor creiere, încât pomii cartierului și-au amânat înflorirea, până după olimpiadă.
I-am privit lung, înainte și după probele lor de elită. Iar nenorocitul ăsta de simț al meu m-a făcut să le observ, fără nici o fărâmă de răutate, dimensiunile fundurilor olimpice, scăpate de sub control.
Și-atunci, am știut, mai mult ca oricând, că tinerii aceștia mintoși personifică viitorul. Viitorul Americii și al Canadei, de bună seamă.