Olimpicii din 2010-2011 reclamă că nu au primit nici acum premiile pentru performanțe



Un grup de 28 de olimpici internaționali au adresat, luni, o scrisoare deschisă premierului și ministrului Educației, în care își exprimă dezamăgirea pentru că nu s-au găsit soluții pentru a le fi răsplătită performanța din 2010-2011, deși li s-ar fi promis acest lucru.
„Suntem un grup de foști și actuali olimpici internaționali, dezamăgiți de lipsa de respect pentru performanța în educație. Este imposibil ca după aproape un an și jumătate să nu primim niciun semn de recunoștință pentru lobby-ul adus României la olimpiadele internaționale la care am participat în anul 2010-2011. Pe cât de mândri am fost că am reprezentat cu success România la nivel mondial, pe atât de mâhniți suntem de lipsa de reacție a Ministerului Educației și a Guvernului României în ceea ce privește recunoașterea meritelor noastre și ale profesorilor noștri. În ultimii ani, România s-a clasat printre cele mai puternice țări europene ca urmare a rezultatelor oținute de noi și de colegii noștri la numeroasele olimpiade la care am participat”, se arată într-un comunicat al olimpicilor.
În scrisoare se reamintește că, „fără o motivație clară, în anul școlar 2010-2011, Ministerul Educației nu a mai organizat Festivitatea de Premiere a Olimpicilor Internaționali, o tradiție începută în anul 1990”.
„Până în 2010, această premiere a avut loc în fiecare an la sfârșit de noiembrie-început de decembrie. Anul trecut, însă, după ce a fost amânată până în luna iulie, în momentul în care unii dintre noi erau deja în tren în drum spre festivitate, am fost anunțați ca totul se amână pe termen nedefinit”, se arată în scrisoarea deschisă către premier și ministrul Educației.
În același document, olimpicii spun că ministrul Educației și premierul le-au promis că vor găsi o soluție. „Au trecut însă patru luni de atunci, multe telefoane date pentru a verifica situația premiilor și multe discuții purtate cu experți în legislația României, care ne-au spus de nenumărate ori că nu există niciun motiv pentru a nu ni se acorda premiile meritate”, se mai arată în scrisoarea deschisă.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, în 16 august, că prevederile legale în vigoare împiedică instituția pe care o conduce să acorde premiile în bani cuvenite elevilor medaliați la olimpiadele internaționale din 2011, precizând însă că se caută „o formulă” pentru plata acestora.
Potrivit ministrului Educației, actele normative ce împiedică ministerul să plătească premiile în bani cuvenite olimpicilor, profesorilor care i-au pregătit și școlilor sunt Legea nr. 285/2010 și Legea nr. 283/2011.
Prima lege prevede, la articolul 9, că „în anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii și prime de vacanță”, iar în a doua se arată, la articolul 7, că „în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță”.
Potrivit Ecaterinei Andronescu, în mai, guvernul a dat o ordonanță de urgență legată de plata banilor cuveniți olimpicilor, însă Ministerul Finanțelor a explicat că actul normativ nu poate fi aplicat retroactiv, ci doar de acum încolo, respectiv începând cu olimpicii din 2012. Altfel spus, ordonanța rezolvă problema plății olimpicilor de anul acesta, însă nu și pe cea a celor din 2011.
„Încercăm să găsim o formulă”, a spus Andronescu despre banii neplătiți celor aproximativ 100 de elevi care au câștigat medalii la olimpiadele de anul trecut.
Totalul premiilor cuvenite olimpicilor din 2011 este de 2,28 milioane lei, potrivit Ministerului Educației.
În 15 august, premierul Victor Ponta declara, referitor la neacordarea de premii pentru olimpicii români, că situația este cauzată de o ordonanță „de pe vremea Guvernului Boc”, adăugând: „O vom rezolva”.
Fostul premier Emil Boc a acuzat Guvernul Ponta că își ascunde „incapacitatea managerială” de a premia olimpicii români la matematică „aruncând vina pe alții”, în condițiile în care nu există nici un cadru normativ care să interzică alocarea banilor pentru premierea olimpicilor.
Boc a declarat că ordonanța din 2010 la care a făcut referire premierul Victor Ponta se referă la funcționarii publici care nu aveau dreptul la premii, și nici într-un caz la premierea olimpicilor.