Olimpicii de la Montreal, premiați de Ceaușescu pe un podium special făcut pentru Nadia – ProSport



Podiumul pe care sportivii delegației române la JO de la Montreal din 1976 au fost premiați de Nicolae Ceaușescu a fost construit „special pentru picioarele mici ale Nadiei”, povestește fostul handbalist Ștefan Birtalan, într-o ediție specială ProSport dedicată Nadiei Comăneci, la a 50-a aniversare.
Birtalan povestește că, din cauza dimensiunilor reduse ale treptelor podiumului, când a fost invitat de Nicolae Ceaușescu pentru a fi premiat, s-a împiedicat și a căzut în fața fostului șef de stat comunist.
„Treptele podiumului au fost făcute poate special pentru picioarele Nadiei Comăneci. Pentru noi, handbaliștii, care aveam staturi mai mari, treptele erau însă foarte mici. Când am pus piciorul să urc pe podium, m-am împiedicat și am căzut în fața lui Ceaușescu. Trebuia să am și eu picior asemănător Nadiei”, a povestit, amuzat, Ștefan Birtalan.
Colegul lui Birtalan, Cristian Gațu, și-a amintit și el despre zilele Olimpiadei din 1976, marcate de performanța senzațională a Nadiei Comăneci, care a luat un zece pe care organizatorii nu l-au putut afișa pe tabela de scor, scriind, în schimb, 1.00.
„Am intrat cu acreditarea de sportiv într-o sală arhiplină, în care nu știu dacă erau vreo 20 de români. Atmosfera a fost incredibilă, iar senzația a fost că suntem într-o sală din România, cu 15.000 de susținători pentru Comăneci. Dacă Teodora Ungureanu era mai temperamentală, în schimb, Nadia era ca o stâncă, nu schița niciun gest și gata să «lovească». Iar după ce a realizat în seara respectivă, toată planeta a ajuns la picioarele acestei zeițe. Imediat s-a transformat într-un fenomen mondial”, povestește Gațu, citat de ProSport.
Cei doi handbaliști relatează pe larg despre grija pe care le-o purta gimnastelor antrenorul lor de-atunci, Bela Karoly, care le-a interzis explicit să le ofere fetelor vreo ciocolată.
„Nu care cumva să faceți vreo prostie și să le dați fetelor dulciuri. Nadia nu are voie să mănânce nicio ciocolată, că poate lua în greutate și atunci adio performanță. Mișcarea perfectă o face la 37 de kilograme!”, le-ar fi spus Bela Karoly handbaliștilor, potrivit lui Birtalan.
În ediția specială de vineri, dedicată Nadiei Comăneci, care împlinește 50 de ani, jurnaliștii ProSport povestesc despre relația specială legată între sportivii delegației României la Jocurile Olimpice de la Montreal și despre cum performanța Nadiei Comăneci și-a pus amprenta asupra tuturor sportivilor români care au mers atunci în Canada.
Birtalan își amintește că Nadia a primit Ordinul „Erou al muncii socialiste”, ceva unic pentru un sportiv.
„A fost prima sportivă și singura care a primit o asemenea distincție din partea lui Nicolae Ceaușescu. Pentru un sportiv, maximum ca și disticție era «Meritul Muncii Clasa Întâi», însă Nadia a primit cea mai înaltă recunoștință din partea Republicii”, a povestit Ștefan Birtalan.
Handbaliștii povestesc că, după spectaculosul rezultat al Nadiei, întreaga delegație a României „s-a confundat” cu numele sportivei. Toți sportivii români au ajuns, astfel, să primească în dar de la unul dintre sponsori niște cămăși inscripționate „Team Nadia”.
După nota perfectă a Nadiei de la Montreal, fabrica de păpuși de la Arad a lansat „păpușa Nadia”, care, la vremea aceea, a avut un mare succes, povestesc cei de la ProSport. O a doua serie a păpușii Nadia, mai modernă, lansată de aceeași fabrică în 2009, nu a avut însă nici pe departe succesul scontat.
Ediția dedicată Nadiei conține interviuri cu mari sportivi români, gimnaști și nu numai, care povestesc despre legăturile lor cu „Zeița de la Montreal”, dar și informații despre viața și activitatea caritabilă a fostei mari gimnaste.