Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” din Suceava este de astăzi gazda olimpiadei naționale „Istorie și Societate în dimensiuni virtuale”.
Concursul este trecut în calendarul MEdCT și organizat de IȘJ și Colegiul de Informatică, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Olimpiada națională de Istorie și Societate în dimensiuni virtuale se va desfășura în perioada 4-7 februarie 2008, iar la concurs vor participa 65 de candidați, din 35 de județe ale țării.
Din județul Suceava vor participa doi elevi de la Colegiul de Informatică, un elev de la Colegiul „Mihai Eminescu” și un elev de la Colegiul „Ștefan cel Mare”.
Președintele comisiei este profesorul universitar Radu Pentiuc, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
În cadrul competiției elevii trebuie să prezinte o lucrare în format electronic, având conținut de istorie sau socio-umane.
La olimpiada de mâine este înregistrată și o situație neobișnuită. Un elev de clasa a XII-a din județul Arad a solicitat Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului să i se aprobe să susțină competiția on-line, prin intermediul unei camere web. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava, Laura Hacman, a declarat că „elevul este nedeplasabil, însă dorește să participe la competiție”.
Aceasta a mai precizat că metodologia de concurs nu precizează modul de desfășurare a olimpiadei în asemenea condiții speciale, motiv pentru care elevul a solicitat și a primit aprobare de la MEdCT pentru a da concursul de acasă, prin intermediul unei camere web.
Purtătorul de cuvânt al IȘJ, Laura Hacman a declarat că „elevul va intra în direct cu comisia de examen și va prezenta lucrarea, și anume o pagină web”.
La același concurs național, un alt elev a solicitat condiții speciale de cazare, pentru el și un însoțitor, deoarece acesta se află imobilizat într-un cărucior cu rotile.