Se știe că vremurile aștern uitarea peste oameni și făptuirile lor. Copiii uită de părinți, frații de frați, prietenii de prieteni. Foarte rar se întâmplă cazuri fericite în care semenii își aduc aminte de cei pe care i-au avut cândva alături. Și mai rar alte generații pomenesc persoane din trecute timpuri care au însemnat modele de urmat în lumea aceasta trecătoare.
Într-o zi țărâna cere țărâna înapoi, dar sufletul se duce la Creator și „te duci dincolo cu binele pe care-l faci pe lumea asta”, după cum mărturisea Olga Greceanu cu puțin timp înainte de a fi chemată la întâlnirea cu Domnul.
Binele făcut de ea se regăsește în icoane, mozaicuri și-n sute ori mii de pagini scrise cu migală, împodobite cu adevărate opere de artă în miniatură, la care ostenea cea mai mare parte a timpului, fără odihnă adeseori.
Frumusețea cuvintelor de învățătură trăite profund în inima ei erau împărtășite cu zel de mironosiță credincioșilor în bisericile bucureștene, unde a predicat, o vreme, în fiecare zi, având binecuvântarea specială a patriarhilor Nicodim și Justinian.
Deși avea origine nobilă, proprietăți și posibilități de a înmulți binele, Olga Greceanu a cunoscut în anii regimului comunist lipsurile și nedreptățile istoriei. Generozitatea patriarhului Justinian a ajutat-o să treacă peste multe privațiuni materiale.
Preafericirii Sale i-a încredințat, între altele, valorosul manuscris Dicționarul Biblic Ortodox la care trudise mai bine de 30 de ani. A cunoscut mărinimia patriarhului Justinian și-n momentul când i-a oferit manuscrisul, pentru a putea înfrunta mai departe valurile încercărilor. Bogata lucrare, alcătuită inițial în opt volume, a mai așteptat încă 45 de ani până să vadă lumina tiparului.
Despre Olga Greceanu s-a vorbit puțin sau chiar deloc. Prietenii de la Antim: Sofian Boghiu, Bartolomeu Anania, Felix Dubneac, Vasile Vasilache și alții au înconjurat-o cu iubirea și neuitarea lor. S-au adăugat prof. Adina Nanu, alți slujitori ai Bisericii și oameni din varii domenii, care au cinstit-o după cum se cuvenea.
Mai târziu au descoperit-o în Biblioteca Sfântului Sinod arhim. Policarp Chițulescu, monahia dr. Atanasia Văetiși (care i-a închinat capitolul „Olga Greceanu și manualele de pictură” în lucrarea de doctorat Artiști – teoreticieni în spațiul românesc al veacului XX), Iuliana Mateescu, președinte al Asociației „Renașterea Obiceiurilor și Tradițiilor”, editoarea unor scrieri ale Olgăi Greceanu și împlinitoarea testamentului și a „mesajului ei de redeșteptare a conștiinței spirituale și naționale de care avem atâta nevoie”.
Odată cu tipărirea unor cărți cum ar fi: „Pe urma pașilor Tăi, Iisuse”, „Dicționarul de Artă Grafică”, „Femei-pictore necunoscute”, „Meditații la Evanghelii” și „Mărturie în cuvânt și chip”, Olga Greceanu a ieșit din nedreapta uitare.
Olga Greceanu s-a născut pe 4 august 1890 la Mănăstirea Nămăești din ținutul Muscelului, motiv pentru care a fost botezată în religia ortodoxă. Era vară și părinții ei, Ana și cavalerul Henri de Skrszeszewski, de origine polonezi-catolici, s-au refugiat de năprasnica căldură din București. Strămoșii ei au luptat cândva în cruciade, de aceea blazonul și inelul lor poartă gravate o armură medievală, având în centru crucea, un scut și un corb.
Văzând greutatea românilor de a-i citi și pronunța numele, tatăl ei l-a schimbat din Skrszeszewski în Șeșevski.
În 1892 a făcut cu părinții prima călătorie în Polonia.
Când avea doar 4 ani și 8 luni, tatăl ei moare, rămânând mama cu grija celor patru copii. Între anii 1896 și 1904 a urmat cursul primar și patru clase liceale la Institutul Pompilian din București, iar în următorii patru ani un curs superior la școala condusă de mama ei care purta numele „Institutul Șeșevski”.
Între anii 1905 și 1910 a locuit în nordul Germaniei și în Elveția, iar în perioada 1911-1914 în Belgia, la Liège, unde a urmat cursurile universitare. Pe timpul studiilor a locuit la o verișoară primară a tatălui ei, căsătorită cu un francez, Achille Mouru de Lacotte. Aceștia n-aveau copii și au rugat-o pe mama Olgăi ca, pe măsură ce copiii terminau liceul, să-i trimită la ei pentru continuarea studiilor, aducându-le astfel puțină veselie cu tinerețea lor. Olga ar fi vrut să urmeze pictura, dar pictorul român Mirea a dezgustat-o prin atitudinea sa și i-a zis mamei sale că e foarte greu să răzbești în viață prin artă. La un moment dat se gândea să urmeze pianul în cadrul Conservatorului, dar era totuși prea timidă pentru asta. Își adusese aminte că la vârsta de 15 ani dăduse examen la Conservatorul din București și când i-a venit rândul să cânte, tremura îngrozitor, încât nici gama n-a putut să o interpreteze.
S-a înscris la Facultatea de Chimie din Liège, pe care o termină în anul 1921, niciodată neștiind de ce, întrucât nu-i plăcea chimia. Cum însă cursul pentru chimie la liceele din România era mult înaintat față de cel din școlile belgiene, decanul facultății a înscris-o pentru candidatură, câștigând astfel doi ani. Între timp s-a înscris și la Academia de Arte Frumoase.
La Liège a cunoscut o altă lume, altă viață, altă limbă, alt rost. Importanta universitate, imensele amfiteatre, luxoasele laboratoare, materialul bogat pus la dispoziția studenților de asistenții în halate albe, imaculate și pe deasupra dulcea limbă franțuzească i-au oferit posibilitatea de a întrezări și alte orizonturi.
Unchiul ei era directorul Teatrului Gymnase și astfel a putut urmări numeroase spectacole și personalități celebre ale timpului.
În 1914 s-a căsătorit cu inginerul Nicolae Greceanu la Liège. După căsătoria civilă, împreună cu soțul, mama și surorile, a plecat la Baden-Baden, unde au făcut cununia religioasă în superba Capelă Sturdza, care se află în mijlocul unui parc cu sumedenie de arbori rari. La o săptămână după eveniment, începerea războiului i-a determinat să se întoarcă la Liège, pentru ca mai apoi să plece în România.
La București, cu ajutorul Ceciliei Cuțescu-Storck, a reușit să organizeze o expoziție a femeilor pictorițe la Ateneul Român. Mai târziu, împreună cu Nina Arbore și Cecilia Cuțescu-Stork, va iniția Acociația Artistelor Pictori și Sculptori și Expoziția Internațională a Femeilor Artiste Plastice.
În 1916, războiul i-a forțat să plece din București și să se mute în Iași. Soțul ei fiind plecat pe front, a locuit împreună cu mama și cele trei surori într-o casă abia construită din Iași.
La insistențele unui profesor din capitala Moldovei, a organizat o expoziție cu tablourile sale, într-o galerie nu prea mare, în strada Lăpușneanu, aproape de Teatrul Național, care s-a bucurat de un real succes. Cel dintâi cumpărător a fost contele de Saint Aullaire, un diplomat francez, precum și Vasile Morțun, generalul Argetoianu, arhitectul Grigoriu și doamna Brindei, rămânând doar șapte tablouri nevândute din cele 24 expuse.
(Arhim. Timotei Aioanei)
