Mircea Lucescu a fost băgat în gura lumii de prietenul Ioanițoaia, care i-a făcut un pustiu de bine transformând în titlu de ziar o îndoială mărturisită pe un pat de spital. Odată amușinat sângele, unul de la Adevărul a pus și el de un titlu în care alătura numele Lucescu de cuvântul nesimțire. Chipurile, se lega de faptul că Lucescu n-ar fi trebuit să facă acea “declarație”, plus alte prostii din capul său. I s-a deschis ochiul necruțător și sfinxului CTP, care l-a ironizat și el pe Lucescu, dar fără a fi prea original, lista sa părând un conspect al glumițelor de pe bloguri.
Trebuie să vă spun, ca zilnic participant al traficului din București, că mulți dintre “procurorii de hârtie” au cam deraiat. Nu și-ar mișca fundul din fotoliu pentru o minimă documentare. Întâmplător, deși chiar nu e întâmplător, cunosc zona în care s-a întâmplat accidentul. Ei bine, vă pot spune că măcar prima dintre greșelile imputate lui Lucescu nu există. Pentru că nu există linia continuă invocată. Și era logic să nu existe, iată de ce… Intersecția anterioară este una aglomerată, astfel că din direcția din care venea Lucescu este interzis virajul la stânga. Cum la stânga este principalul bulevard din cartierul Militari, adică ieșirea pe București-Pitești, cei mulți care au drum încolo sunt obligați să traverseze intersecția spre înainte, dar apoi, la oarecare distanță de refugiu, întorc peste liniile de tramvai pentru a putea face ulterior dreapta, spre autostradă. Asta este doar o justificare rațională, dar până la urmă se poate vedea cu ochiul liber că NU există marcaj de linie continuă, așa cum exită în alte părți, pe Șoseaua Ștefan cel Mare, de exemplu. E drept, se mai văd niște linii galbene de marcaj provizoriu, rămase de pe vremea când se lucra la podul Basarab, dar astea sunt cu totul altceva. Atunci, dacă virajul la stânga era permis, care sunt greșelile pe care le-a comis sau ar fi putut să le comită Lucescu? Păi în primul rând, să fi făcut manevra fără să se asigure, adică să vireze brusc în fața tramvaiului. Asta nu s-a întâmplat, fiindcă vatmanul n-ar fi avut vreme să acționeze toate cele trei sisteme de frânare, iar șoferița de pe sens contrar n-ar fi avut timp să oprească, pentru a-l lăsa să treacă. Deci greșeala șoferului Lucescu a fost că, deși a văzut că vine tramvaiul, a crezut fie că are timp să treacă prin fața lui, fie că tramvaiul va putea opri în condiții de siguranță. “Să mă ierte Dumnezeu, dar parcă a vrut să dea peste mine”, așa cum îl citează Ioanițoaia, denotă în primul rând nepriceperea sa, nu nesimțirea. Probabil de la distanța respectivă mașina lui sau oricare alta decentă ar fi avut suficient timp să frâneze, poate chiar și tramvaiul, dar în condiții normale. Căci au fost doi parametri care au favorizat accidentul! În ziua în care scriu aceste rânduri, adică marți, am trecut pe acolo. La câteva zeci de metri de intersecția de care v-am vorbit urmează pantă. Deci suficient timp să prinzi ceva viteză și apoi să lași mașina să meargă la vale, eu ajungând pe la 80 plus, în ton cu ceilalți participanți la trafic. Păi atunci și tramvaiul ăla trebuie să fi avut vreo 60 (km/h), suficient cât să crească spațiul de frânare, ținând cont și de masa sa. Celălalt factor agravant a fost ploaia, care a căzut toată ziua de vineri în București. Sunt convins că ancheta poliției va confirma comunicatul RATB, cum că vatmanul a acționat sistemele de frânare, dar, ca fapt divers, e plauzibil ca unii vatmani să nu menajeze mașinile care le ocupă linia. Mi s-a relatat un incident în condiții de trafic intens, mai mult se stătea decât se mergea, cu șir lung de mașini pe linia de tramvai, ultima dintre ele alegându-se din senin cu stopul spart.
Una peste alta, noi, cei din presă, trebuie să-i fim recunoscători lui Ioanițoaia că ne-a dat de mâncare un subiect care ar fi trebuit să rămână în salon dacă era băiat salon, drept pentru care îi adresăm scandarea din titlu.
