Comuna Marginea din județul Suceava este cunoscută în țară dar și peste hotare prin ceramica neagră. Ne-am oprit la Marginea, atât pentru ceramică, dar mai ales pentru că atenția ne-a fost atrasă de o casă foarte veche, cu foarte multe lucruri scoase la aerisit (sumane, covoare cu motive florale țesute manual, prosoape, haine populare), pe prispa căreia stătea o bătrână. Am făcut cunoștință. Cu o voce blândă, Ana Magopăț ne-a spus că are 81 de ani și că este cel mai vârstnic meșter olar din Marginea.
“Este casa mea, este casa în care i-am crescut pe copiii mei, Gheorghe și Ion. Amândoi au păstrat tradiția familiei, olăritul. Soțul meu este mort de 19 ani, dar i-a rugat să nu lase meseria aceasta, care este brățară de aur. L-au ascultat și, la rândul său, Gheorghe, care are 61 de ani, l-a învățat pe băiatul său, Corneliu, și pe ginere, și mai apoi pe un nepot de la un cumnat să facă oale. Cât om putea duce, vom păstra tradiția olăritului”, și-a început povestea Ana Magopăț.
Autenticitate bucovineană într-o casă veche de 100 de ani
Cu amabilitatea specifică bucovineană, Ana Magopăț îi invită pe toți cei care îi admiră locuința să intre în casă pentru a vedea costumele populare din zona Rădăuți, folosite de familia sa la cele mai importante evenimente din viața satului.
Dar cum intri în încăperea din dreapta, privirea îți este atrasă de țesături, ii, catrințe, brâie, ștergare, lăicere și covoare de lână, cu motive geometrice sau florale, toate confecționate manual. De asemenea, în camera de zi a casei mai pot fi găsite obiecte de ceramică, trăistuțe, coliere din mărgele, ouă încondeiate, broderii, pieptare, bundițe și cojoace cu o ornamentație bogată.
Punct de atracție pentru cei care vin în zonă
Fiecare obiect are povestea lui, o poveste veche chiar și de 50 de ani.
„Sunt foarte mândră de aceste tradiții și de căsuța mea, care este un punct de atracție pentru cei care vin în zonă. Este o casă veche de peste 100 de ani, nu am schimbat nimic la forma ei, doar a fost drănițită în urmă cu câțiva ani și am mai schimbat câteva scânduri de la podea. Mă mândresc cu copiii mei, pentru că la noi, în Marginea, cea mai vestită este ceramica și ceramica reprezintă localitatea”, a spus proprietara casei.
După ce ne-a prezentat aceste frumuseți ieșite din mâna meșteșugarului bucovinean, Ana Magopăț ne-a vorbit cu mândrie despre ceramica de Marginea, invitându-ne să vizităm și atelierul de ceramică.
La Marginea se fac obiecte din ceramică de peste 500 de ani
Bătrâna ne-a spus că la Marginea se fac obiecte din ceramică de peste 500 de ani, pentru că aici există un sol argilos, bun pentru așa ceva, iar obiecte cum ar fi farfurii, oale, ulcioare, căni, sfeșnice au fost necesare din cele mai vechi timpuri.
Dar, din păcate, acest meșteșug mai este ținut în viață de trei familii, Magopăț, Bodale și Pascaniuc. “Când eram eu copil, erau 50 – 60 de familii de olari la Marginea, dar au dispărut pentru că, copiii lor nu au vrut să învețe meseria”, ne-a spus Ana Magopăț, oftând.
„A fost greu să păstrăm acest meșteșug al oalelor negre de Marginea, am avut și interdicție de a mai produce la un moment dat, dar am rezistat. Soțul meu spunea mereu că de mic a învățat această meserie și asta trebuie să facă. Pe vremea lui Ceaușescu ne-au lăsat să facem olărit la Marginea, dar am lucrat pentru stat, în cooperativă, 20 de ani. Iau pensie pentru acești 20 de ani în care desenam flori pe oale, le luceam, făceam modele pe oale cu piatra. Și acum îmi place, mă duc și închistresc măcar una, pentru că îmi este dor. La 81 de ani încă îmi place să lucrez, au venit pe aici și miniștri și m-au felicitat și mi-au spus «bunica, ne bucurăm că mai găsim tradiții»”, a mărturisit cu mândrie ascunsă în glas Ana Magopăț.
Bătrâna povestește că atelierele de ceramică și casa sunt vizitate anual de un număr mare de turiști, iar dintre personalități i-au trecut pragul Împăratul Japoniei, Regele României, Regina Olandei, Șahinșahul Iranului, guvernatorul Canadei și foarte mulți ambasadori ai statelor lumii.
Tainele olăritului
Ana Magopăț își aduce aminte și acum cum învârtea roata olarului cu piciorul pentru a da forma oalelor și se bucură pentru că și acum roata este învârtită tot cu piciorul.
Argila este adusă din împrejurimile localității, unde se află în stare mai dură. Apoi este adusă la o formă maleabilă prin amestecare cu apa și dată prin malaxor, proces numit omogenizare, după care este trecută prin niște filtre pentru a scoate impuritățile. În următoarea etapă, fiecare olar își pregătește lutul în bucăți, mai mari sau mai mici, în funcție de mărimea obiectelor care se fac. Urmează modelatul la roată, uscatul, decoratul cu piatră de râu sau cremene, preferându-se desenele geometrice, apoi lustruitul și arsul la cuptor.
Ana Magopăț ne-a spus: „Înainte, pământul îl tăiam, îl aduceam acasă, îl bătuceam, iar îl tăiam cu cuțitoaia și iar îl călcam în picioare. Acum s-a modernizat, sunt prese, sunt utilaje de învârtit pământul la fel ca mixerele din bucătărie, se aduce și lut gata împachetat în porții exacte pentru fiecare tip de vas. Înainte a fost greu de olari, au fost amărâți și au muncit foarte mult și din greu. Gândiți-vă că iarna trebuia să nu înghețe lutul, să-l amesteci cu apă care era foarte rece și să-l calci în picioare. Gândiți-vă numai cât este de greu lutul amestecat cu apă”.
Olăritul, o pasiune – „Dacă nu îți place, nu faci”
La roata olarului l-am întâlnit pe Constantin Bodale. Fără a se opri din lucru, acesta ne-a spus nouă, dar și unui grup de elevi din Franța veniți în Moldova pentru a vedea tradițiile și modul de viață din această zonă, că fiecare olar își face porțiile de argilă în funcție de mărimea vasului pe care îl lucrează.
Meșterul olar explică: „Acum execut o vază. O fac într-un minut – două. Lucrez de 35 de ani. La noi se moștenește olăritul. Tata a fost olar, bunicul a fost olar, este ca o pasiune, pentru că, dacă nu îți place, nu faci. La început a fost o joacă de copil, apoi am învățat de la tata. Roata se învârte, mâna șlefuiește și imediat iese vasul. După ce lucrez vasul la roata olarului, îl finisez cu facheșa, după care merge la uscat câteva zile. Depinde de vreme. După aceea trece la finisaj, unde se face și decorul pe vas, apoi trece la cuptor. În opt ore ajunge la o temperatură de 900 de grade. Când se dă ultimul foc, se închide cuptorul ermetic și se lasă așa 24 de ore și astfel iese culoarea neagră. La vasele roșii, procedeul este același, numai că se lasă cuptorul deschis. Totul este natural, se poate folosi cu încredere oala de sarmale, ulciorul de lapte, nu au în compoziție decât lut. Nu punem nici o substanță chimică”.
O meserie care se moștenește
Ana Magopăț ne-a așteptat pe prispa casei până am ieșit din atelierul de ceramică și am vizitat expoziția cu vânzare a olarilor din curtea familiei Magopăț. A dorit să ne spună că, dacă ar fi tânără și ar trebui să o ia de la capăt, ar alege tot aceeași meserie, de olar.
„Părinții mei au fost olari, bunicii mei au fost olari, străbunicii mei au fost olari. La fel părinții și bunicii soțului meu au fost olari. Și de aceea mi-am și luat soțul din familie de olari, pentru că știam și eu, și el ce ne așteaptă în viață. Atunci lucram oale de uz casnic și nu cred că aș fi putut face casă cu un alt fel de om decât tot un olar. Dar viața s-a scurs, și am cinci nepoți și cinci strănepoți, și mă bucur că și lor le place olăritul și vor să ducă mai departe această meserie. Nu există o școală care să pregătească olari, această meserie se învață de la mama și de la tata când ești copil”, a concluzionat Ana Magopăț.
Înainte de 1989, la Marginea orele de atelier de la școală se făceau la atelierele de olărit ale familiei Magopăț. Pe la roata olarului au trecut sute de elevi din Marginea, dar nici unul nu a dorit să se facă olar.
Olarii ne-au spus că pentru un copil mai talentat, cu dragoste și tragere de inimă pentru această meserie, trebuie cam patru – cinci ani să învețe să facă câteva modele. Așa că viitorul acestei meserii poate fi asigurat doar de copiii celor care încă mai păstrează tradiția olăritului.
