Primarul și viceprimarul din Rădăuți se află deja în război, deși mandatul celor doi a început abia de câteva săptămâni.
Lăsat fără atribuții și luat peste picior de către Aurel Olărean, viceprimarul Dorin Vataman nu a rămas dator și a răspuns. Replica a venit pe linie de partid, sub forma unui comunicat de presă remis de Biroul Municipal al organizației PNȚCD Rădăuți, acolo unde Dorin Vataman deține funcție de președinte.
Starea conflictuală dintre primar și viceprimar s-a aprins și mai tare după ce Olărean a insinuat că Vataman nu are atribuții pentru că „își face somnul de frumusețe de la ora 12.00”.
Dorin Vataman consideră că în afara „glumelor nesărate” făcute de Olărean, „atitudinea dușmănoasă a primarului în raport cu viceprimarul are cel puțin două motive. Este vorba de refuzul viceprimarului de a alia în consiliul local formațiunea politică al cărei lider local este, PNȚCD-ul, cu PD-L-ul și de refuzul de a acorda sprijin primarului în acțiunea acestuia de a obține pentru formațiunea politică din care face parte conducerea comisiei de urbanism a consiliului local”.
Practic, Vataman consideră că a intrat în dizgrația primarului municipiului Rădăuți pentru că a refuzat să-i facă jocurile prin care urmărește să conducă orașul în mod discreționar.
Viceprimarul din Rădăuți a explicat că nu exclude chiar posibilitatea de a demisiona din funcție, în condițiile unei opoziții fățișe și dusă până la limita legii și bunului simț de către Aurel Olărean.
Primarul Olărean a refuzat să comenteze declarațiile lui Dorin Vataman.
Redăm mai jos comunicatul remis de PNȚCD Rădăuți:
Precizări la unele afirmații ale domnului primar Aurel Olărean
Domnul primar, în prima sa conferință de presă ținută în calitatea oficială pe care o deține, a făcut afirmații care l-au vizat și pe viceprimarul municipiului Rădăuți, domnul Dorin Vataman. Trecem peste tonul ironic, persiflant și peste glumele nesărate ale domnului primar. Modul în care alege să se adreseze cetățenilor pe care-i reprezintă îl privește exclusiv.
Referirea la viceprimarul municipiului a fost nedreaptă și inacceptabilă. La data și ora conferinței de presă, domnul viceprimar Dorin Vataman nu primise încă de la domnul primar atribuțiile de serviciu pe care, conform legii, acesta i le stabilește. Totuși, om echilibrat și conștiincios, specialist cu mare vechime în construcții și urbanism, domnul Vataman a dus la îndeplinire toate dispozițiile primarului, unele date intenționat cu scopul degradării autorității sale în cadrul instituției în care lucrează.
Atitudinea dușmănoasă a primarului în raport cu viceprimarul are cel puțin două motive. Este vorba de refuzul viceprimarului de a alia în consiliul local formațiunea politică al cărei lider local este, PNȚCD-ul, cu PD-L-ul și de refuzul de a acorda sprijin primarului în acțiunea acestuia de a obține pentru formațiunea politică din care face parte conducerea comisiei de urbanism a consiliului local.
Precizăm încă odată că, în împrejurările actuale, PNȚCD acționează pentru existența unui echilibru de putere în administrația publică locală și nu va acorda sprijinul său nici unei formațiuni politice care ar dori să-și impună singură forța în Consiliul Local al Municipiului Rădăuți. Nu vom tolera nimănui apucături dictatoriale și vom milita pentru eliminarea din administrația publică rădăuțeană a comportamentului abuziv și intimidant, a grobianismului și arbitrariului.
Biroul municipal al organizației PNȚCD Rădăuți






