Olărean și-a prezentat echipa de consilieri în fața câtorva mii de rădăuțeni



Olărean și-a prezentat echipa de consilieri în fața câtorva mii de rădăuțeni
Olărean și-a prezentat echipa de consilieri în fața câtorva mii de rădăuțeni

Primarul în exercițiu, Aurel Olărean, candidatul Partidului Democrat Liberal pentru al doilea mandat la șefia executivului rădăuțean, și-a prezentat vineri seară, în fața câtorva mii de rădăuțeni, echipa de candidați pentru Consiliul Local, echipă cu care intenționează să lucreze în viitorul mandat. „Pe majoritatea din echipa mea de consilieri îi cunoașteți. Sunt oameni de valoare, sunt gospodari din municipiul nostru. Când am format echipa de consilieri am căutat să acopăr o cât mai mare plajă de profesii, de aceea în echipa lui Olărean sunt ingineri, medici, profesori, juriști, dar și mecanici, fermieri sau instalatori. Îmi doresc să avem majoritatea în deliberativul local, pentru a putea promova numai hotărâri pentru binele cetățenilor comunității”, a spus primarul de pe scena instalată în parcarea din piața centrală a municipiului Rădăuți.