Contractul dintre Primăria Rădăuți și SC Servicii Comunale pentru concesionarea activității de tratare a apelor uzate ar putea fi denunțat unilateral de primărie, dacă societatea nu-și rezolvă problemele pe care le are la stația de tratare a apelor uzate.
Primarul de Rădăuți, Aurel Olărean, a informat, ieri, printr-un comunicat de presă, că în ultima perioadă a crescut numărul plângerilor venite din partea cetățenilor și a primăriilor din aval de Rădăuți, în legătură cu activitatea neconformă a stației de tratare a apelor uzate, aflată în administrarea SC Servicii Comunale SA Rădăuți.
Conform primarului, Servicii Comunale nu respectă legislația de mediu, aspect confirmat și de amenda de 80.000 lei pe care a primit-o de la Garda de Mediu.
În aceste condiții, Aurel Olărean a convocat în data de 24 septembrie a.c. o întâlnire a celor implicați în realizarea și administrarea acestei investiții, respectiv reprezentanți ai proiectantului, SC Binnova SRL, ai constructorului, SC Arcom SA și reprezentanții SC Servicii Comunale SA.
600.000 de euro pentru o stație de tratare subdimensionată „Proiectantul a explicat că stația de tratare a fost proiectată conform comenzii primite de la beneficiar, în perioada 2005-2006, și că era cunoscut faptul că aceasta este subdimensionată. Totodată, reprezentantul proiectantului a adus la cunoștința primarului că SC Servicii Comunale SA nu și-a achitat în întregime obligațiile contractuale, înregistrând la această dată o restanță de aproximativ 20.000 RON”, se arată în comunicat.
De asemenea, se precizează că Servicii Comunale s-a angajat că în cel mai scurt timp va achita către proiectant sumele restante și de asemenea s-a angajat ca până la data de 29 septembrie a.c. să-l informeze pe primar dacă intenționează să contracteze un nou studiu de fezabilitate, în vederea extinderii capacității actuale a stației de tratare.
Capacitatea realizată în urma unei investiții de aproximativ 600.000 euro este de 80 litri/secundă, iar cantitatea actuală de ape uzate este de 140 litri/secundă.
Primăria caută un alt operator „Având în vedere că de la termenul asumat de SC Servicii Comunale SA au trecut deja 7 zile și pe adresa Primăriei nu a sosit nici o informare în acest sens, având în vedere urgența cu care trebuie demarate procedurile legale pentru extinderea capacității de prelucrare a apelor uzate, primarul municipiului Rădăuți face un apel public la societatea în cauză, ca în cursul zilei de luni, 6 octombrie 2008, să își prezinte poziția oficială față de această gravă problemă a municipiului Rădăuți. În caz contrar, primarul municipiului Rădăuți se vede nevoit să declanșeze procedura de consultare publică cu privire la denunțarea unilaterală a contractului de concesiune pentru acest serviciu și selectarea unui nou operator, care să fie preocupat de soluționarea problemelor existente în prezent”, se mai precizează în comunicat.





