Temporar

Olărean s-a întors la Primăria Rădăuți



Aurel Olărean, edilul suspendat al municipiului Rădăuți
Aurel Olărean, edilul suspendat al municipiului Rădăuți

Momente de perplexitate ieri pentru angajații Primăriei Rădăuți, care aproape de orele prânzului s-au trezit față în față cu Aurel Olărean, edilul suspendat al orașului. Cei mai mulți dintre salariații administrației rădăuțene au crezut că restricțiile pe care le avea i-au fost ridicate, iar Aurel Olărean a revenit în fruntea primăriei. Totuși, primarul suspendat era însoțit de o altă persoană, din câte se pare un polițist sau un procuror, care l-a supravegheat pe toată perioada șederii în incinta sediului primăriei. Prezența lui Aurel Olărean în sediul primăriei se va repeta și astăzi, el urmând să dea cu subsemnatul și să semneze actele de control întocmite de controlorii Curții de Conturi Suceava în urma unei acțiuni care a durat aproximativ două luni.
Pentru a putea intra în Primăria Rădăuți, acolo unde se găsesc mai multe persoane care au dat declarații în dosarul în care Olărean a fost trimis în judecată, a fost nevoie de aprobarea instanței de judecată.
„Admite cererea formulată de către inculpatul Olărean Aurel, în prezent aflat sub control judiciar, și în consecință dispune încetarea temporară a obligației impuse prin Încheierea penală nr. 264/16.06.2015 a judecătorului de cameră preliminară al Curții de Apel Cluj de a lua legătura direct sau indirect cu personalul angajat al Primăriei municipiului Rădăuți, respectiv începând cu data de 16.07.2015 până la data de 17.07.2015 inclusiv și doar cu privire la obiectul misiunii de audit financiar efectuate de către Curtea de Conturi Suceava”, se arată în minuta Curții de Apel Cluj din ziua de miercuri, 15 iulie.
Rămâne de văzut care vor fi rezultatele controlului abia încheiat, dar cert este că și alte persoane trebuie să ofere detalii despre activitatea depusă, printre acestea numărându-se foștii secretari ai municipiului Rădăuți Haralambie Herghelegiu și Adrian Valentin Onciul, dar și fostul director al Spitalului Rădăuți Dorin Tibeică.
Olărean este sub control judiciar de aproximativ o lună de zile
Aurel Olărean a fost trimis în judecată în toamna anului trecut în stare de arest preventiv. Ulterior, el a fost plasat în arest la domiciliu, iar de aproximativ o lună se află sub control judiciar. Primarul suspendat al Primăriei Rădăuți are interdicția de a lua legătura cu martorii din dosar, mulți dintre ei fiind angajați ai instituției conduse de Aurel Olărean până în septembrie 2014.
Inițial, în iunie 2014, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au decis să-l cerceteze în stare de libertate, în calitate de suspect. Cu toate că i s-a cerut să nu influențeze martorii, Aurel Olărean a încercat să scape de acuzațiile din dosar și a vrut să-l șantajeze pe consilierul local Traian Andronachi. Acesta urma să voteze o hotărâre de consiliu local prin care primarul era exonerat de tergiversarea unui dosar, iar în schimb Aurel Olărean urma s-o mențină în funcția de bibliotecar-șef pe soția lui Andronachi.
Totul a ajuns la urechile procurorilor DNA, care pe 11 septembrie 2014 au venit la Rădăuți din nou și l-au ridicat pe Aurel Olărean, iar ulterior cererea de arestare preventivă a fost admisă.
În același dosar mai sunt judecați, tot sub control judiciar, și procurorul Dumitru Dîmbu, judecătorul Bogdan Bărbuță și omul de afaceri Constantin Babiuc.
În afara celor patru, în același dosar mai sunt judecați și magistratul Daniela Mariana Prandea, concubina lui Bogdan Bărbuță, avocata Isabela Zorica Vega, fostul șef al Punctului Poliției de Frontieră Siret, Mihai Prelipcean, dar și primarul din Marginea, Ioan Onufrei. Pe listă se mai află două pensionare, Silvia Panțîru și Maria Cociorvan, dar și două persoane fără nici o ocupație, Victoria Țîcșă și Alina Ancuța Solovăstru.



Recomandări

Prefectura Suceava a suplimentat numărul comisiilor care evaluează pagubele din localitățile afectate de inundații

Prefectura Suceava a suplimentat numărul comisiilor care evaluează pagubele din localitățile afectate de inundații
Prefectura Suceava a suplimentat numărul comisiilor care evaluează pagubele din localitățile afectate de inundații

Arestat la domiciliu pentru ultraj față de primar, nu a fost găsit acasă și va răspunde penal și pentru evadare

Arestat la domiciliu pentru ultraj față de primar, nu a fost găsit acasă și va răspunde penal și pentru evadare
Arestat la domiciliu pentru ultraj față de primar, nu a fost găsit acasă și va răspunde penal și pentru evadare

Fapte șocante în cazul femeii arestate pentru viol: ar fi imobilizat o altă femeie, în timp ce era violată de doi indivizi