Deputatul PD-L Aurel Olărean, președintele fundației umanitare care îi poartă numele, a inaugurat la Rădăuți, la finele săptămânii trecute, alături de familie și apropiați, cantina de ajutor social și sala de teme aflate la demisolul bisericii al cărui ctitor este.
Ceremonia religioasă pentru sfințirea locului de binefacere a fost oficiată de ÎPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților și de preotul Anghel, ce va sluji la acest lăcaș de cult, se va ocupa de administrarea cantinei și va fi alături de copiii nevoiași care își vor face temele școlare într-un spațiu modern.
„Această acțiune de caritate este începutul unei serii de asemenea activități de binefacere pentru locuitorii din această zonă. Alături de familia mea voi asigura alimentele necesare pentru aproximativ 30 de persoane. De asemenea, vom utila sala de teme pentru copiii din zonă care doresc să aprofundeze temele școlare într-un mediu modern și plin de căldură. Gestul nostru se vrea a fi un semn de recunoaștere în fața lui Dumnezeu și un semn de compasiune față de oamenii aflați în imposibilitatea de a duce un trai decent”, a declarat deputatul Olărean. La finalul ceremoniei de sfințire, ÎPS Pimen a îndemnat toți cetățenii cu stare din municipiul Rădăuți să facă acte de caritate similare și a dorit să mulțumească și să salute gestul familiei Olărean, în numele bisericii și al persoanelor ce beneficiază de program. De menționat că acțiunea deputatului PD-L prin Fundația Olarean are un caracter de binefacere și educativ, de sensibilizare a cetățenilor față de semenii lor care se află într-o situație delicată.






