Aurel Olărean, primarul din Rădăuți, nu se dezminte în nici un moment și dovedește de la o zi la alta că în instituția pe care o conduce face și desface totul după bunul plac. Actele votate de consilierii locali sunt doar hârtii fără valoare, iar singurul glas care contează este cel al lui Olărean.
Mândria de a intra în Academia Recordurilor cu cea mai mare pască de Paște din lume i-a costat scump pe rădăuțeni. Din banii contribuabililor s-a plătit suma de 6.000 de euro, contravaloarea omologării acestui record. Interesant este că plata s-a făcut înainte ca aleșii locali să se pronunțe asupra acestui subiect.
Pe 31 martie 2009, obscura firmă sibiană SC Mile Sib SRL a emis către Primăria Rădăuți factura cu numărul 13 pentru suma de 25.171 de lei, reprezentând servicii prestate „omologare record cea mai mare pască”. Peste numai trei zile, Primăria Rădăuți emite ordinul de plată nr. 608 și virează banii firmei din Sibiu.
Și pentru a da o aură de corectitudine afacerii, Aurel Olărean introduce pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Rădăuți, din 16 aprilie 2009 un proiect de hotărâre privind participarea municipiului la programul „Paștele în Bucovina”.
Articolul 2 al Hotărârii de Consiliul Local Rădăuți care viza acest subiect spune următoarele: „Se aprobă finanțarea programului Paștele în Bucovina, ce se va desfășura în perioada 10-23 aprilie 2009, cu suma de 5.200 de euro, fără TVA, din sponsorizări”.
Numai că, ceea ce nu știau consilierii locali este faptul că banii erau deja plătiți, și nu din sponsorizări, ci din bugetul local.
Chestionat pe marginea acestui subiect, primarul Aurel Olărean a declarat că nu a comis nici o ilegalitate.
„Sponsorizările vor veni, că doar nu s-a încheiat anul. Până acum nu știu dacă s-a recuperat vreun leu din sponsorizări, e treaba contabilului, nu a mea”, a fost declarația oferită de Aurel Olărean.
Nu se regăsesc 2.000 de euro
Un alt mare semn de întrebare este legat de data când a fost plătită factura către SC Mile Sib SRL Sibiu. Omologarea pentru cea mai mare pască de Paște din lume a avut loc pe 19 aprilie 2009, în timp ce banii erau deja trimiși de pe 3 aprilie 2009, deci mai devreme cu mai bine de două săptămâni.
Altă neconcordanță apare între sumele vehiculate de Consiliul Județean, prin vocea președintelui Gheorghe Flutur, și ceea ce s-a plătit efectiv de Primăria Rădăuți.
La scurt timp după finalizarea evenimentelor derulate sub egida „Paște în Bucovina”, Gheorghe Flutur anunța că s-au cheltuit 24.000 de euro din bani publici. Omologarea recordului pentru cea mai mare pască de Paște din lume a costat, potrivit președintelui CJ Suceava, 4.000 de euro. În realitatea, din banul public s-au plătit 6.000 de euro, așa cum arată ordinul de plată emis de Primăria Rădăuți.
Firesc se naște suspiciunea că președintele Consiliului Județean a fost mințit pe față de Aurel Olărean vizavi de sumele reale plătite. Mai mult, Olărean a ascuns și faptul că nu avea aprobarea consilierilor locali pentru a cheltui nici un leu din banul public pentru omologarea recordului.






