Încă sub impresia dezmățului fotbalistic din Cupă, de joi, am sperat ca etapa din prelungirea acestuia, derulată de vineri până duminică, să ne aducă dacă nu tot atât spectacol și dramatism, atunci măcar ceva luptă. Când colo, ce văzurăm? Nimic. Ba chiar… nimicsprezece, din moment ce în primele 7 meciuri se înscriseseră numai cinci goluri! O medie de 0,7 goluri pe meci, de parcă am fi în plină epocă a catenaccio-ului lui Helenio Herrera. De fapt, asta cred că reflectă cel mai bine diferența reală dintre noi si restul lumii de 40 de ani ! Mergând în ritmul ăsta, sunt șanse ca peste vreo 10 ani să începem să jucăm ca Ajax-ul lui Piști Covaci de la începutul anilor ’70. De fapt, greșesc, fiindcă n-am văzut nici urmă de apărări organizate diabolic ca la Inter-ul lui Herrera. Lipsa de goluri nu vine de la așa ceva (că n-avem) ci de la bezmeticeala totală a atacanților care par a ști de toate, mai puțin să înscrie goluri și, pe cale de consecință, de ce iau salariu! Iar asta se petrece în timp ce vedem un West Ham – Tottenham (3-4, cu gol în ultima secundă a minutului 7 de prelungiri!) ori un Dortmund – Cottbus 2-3, în care spectacolul l-au făcut doi români, aceiași dintotdeauna: Sergiu Radu (trei pase de gol) și Vlad Munteanu (două goluri… din alea trei pase!) . Apropo: faceți pariu că nici de data asta nu-i convoacă Pițurcă la Națională? A, nu, nu doar pe „nemții” lui Cottbus, ci nici pe Keșeru, că tot dă să o salveze pe Nantes, înscriind și el pe bandă rulantă. E ceva ce-mi scapă mie, sau într-adevăr, de la Pițurcă și până la ultimul antrenor din Liga I, nimeni nu pare să observe ceea ce se joacă în Europa și în lume: altceva, cu totul altceva decât se joacă la noi. Există, desigur, și excepția: se numește Grigoraș, antrenează la Galați, și ceea ce vrea el se vede fără nici un efort. Vrea, pur și simplu, fotbal. Știe să-și aleagă jucătorii de care are nevoie și pe care-i pune să joace ce vrea el. Astfel încât până și Steaua a fost silită, în Cupă, să joace altceva decât de obicei. Iar minunea s-a repetat la Piatra Neamț, unde ai lui Grigoraș iar au pierdut, dar iau au înscris de 3 ori! Culmea e că i-au făcut și pe nemțeni să joace și să înscrie. În loc să ne minunăm că alde Van Bommel ori Nijstelrooy înscriu de câte 3 ori pe meci, nu mai bine îl punem pe Grigoraș la Națională, ca să băgăm și noi măcar tot atâtea?



