Olanda întârzie până în 2012 aderarea României și Bulgariei la Schengen



Olanda întârzie până în 2012 aderarea României și Bulgariei la Schengen Foto: Mediafax
Olanda întârzie până în 2012 aderarea României și Bulgariei la Schengen Foto: Mediafax

Guvernul olandez se va pronunța în 2012 în privința cererilor de aderare a României și Bulgariei la spațiul Schengen, după o perioadă de probă pentru cele două țări, a anunțat ieri ministrul pentru Imigrație, Gerd Leers.
„Este încă prea devreme pentru a lua o decizie și va dura fără îndoială până vom fi în măsură să facem acest lucru”, a declarat el, la o zi de la votul Parlamentului European în favoarea aderării celor două țări, membre UE din 2007.
Pentru integrarea unor noi membri, este necesară unanimitatea celor 26 de state membre ale spațiului Schengen.
Trei țări din cadrul UE, Marea Britanie, Irlanda și Ciprul, nu se află în acest spațiu, la care au aderat în schimb Elveția, Norvegia, Islanda și Lichtenstein, care nu sunt membre ale Uniunii Europene.
„Le cerem noilor țări să controleze efectiv frontierele noastre comune și este imperativ ca reformele judiciare din România și Bulgaria să fie efective și ireversibile”, a insistat ministrul olandez.
Guvernele țărilor membre ale spațiului Schengen așteaptă publicarea, în iulie, a raportului Comisiei Europene privind reformele justiției și corupției din cele două țări.
„Vom analiza cu atenție acest raport”, a declarat Leers, după care a subliniat că decizia Guvernului său va dura „un pic de timp”. Perioada de probă ar trebui să dureze până la viitorul raport al Comisiei, prevăzut în 2012, a precizat o sursă olandeză.