Reprezentativa Olandei a câștigat, sâmbătă, cu scorul de 1-0 (0-0), meciul susținut la Durban, în compania selecționatei Japoniei, în a doua etapă a grupei E de la Cupa Mondială din Africa de Sud.
Unicul gol al meciului a fost marcat de Wesley Sneijder ’53.
Jucătorul meciului a fost desemnat Wesley Sneijder.
În celălalt meci al grupei se întâlnesc, de la ora 21.30, Camerun și Danemarca.
Selecționerul Olandei, Bert van Marwijk, a declarat, după victoria obținută cu Japonia, că dacă elevii săi vor menține aceeași încredere și stabilitate arătate în jocul de sâmbătă, naționala olandeză „poate ajunge departe”, informează AFP.
„Japonia nu m-a surprins cu nimic. Am spus dinaintea jocului că evoluează de mult timp împreună, că sunt foarte bine organizați și că va fi un joc complicat. Ne-au pus imediat sub presiune. Atacanții noștri nu au primit prea multe mingi bune și nu au fost foarte periculoși. Japonia a avut ceva șanse de gol, dar nu foarte periculoase…. Apoi, încetul cu încetul, am preluat controlul meciului. Am venit aici pentru a câștiga trofeul, să devenim campioni mondiali. Sunt realist, acest lucru nu va fi ușor, dar dacă vom păstra această încredere și stabilitate putem ajunge departe. Să vedem ce se întâmplă în această seară. Dacă va fi o victorie a naționalei Camerunului, încă nu suntem calificați”, a precizat selecționerul olandez.
Selecționerul Japoniei, Takeshi Okada, a declarat, sâmbătă, că jucătorii săi sunt dezamăgiți, deoarece și-au dorit măcar un punct în meciul cu Olanda, în grupa E a Cupei Mondiale, însă nu au reușit, informează AFP.
„Am întâlnit o echipă foarte puternică. Ne doream un punct, dar, din păcate, nu am reușit. Nu avem timp să ne uităm în spate, vine meciul cu Danemarca. Avem o apărare solidă, o bună mobilitate, dar ne lipsește un atacant puternic. Apărarea nu este suficientă și le-am spus jucătorilor să atace. Jucătorii sunt dezamăgiți. Pentru următorul meci, nu intenționez să fac schimbări majore. Trebuie mai întâi să ne recuperăm din punct de vedere fizic și psihic”, a spus selecționerul Japoniei.
„Leii neîmblânziți” pleacă acasă
Naționala de fotbal a Camerunului a fost învinsă de reprezentativa Danemarcei, sâmbătă, cu scorul de 1-2 (1-1) pe arena Loftus Versfeld (Pretoria), în a doua etapă a grupei E a competiției.
Golurile naționalei daneze au fost marcate de Bendtner ’33 și Rommedahl ’61, în vreme ce reușita formației camerunezilor a fost semnată de Eto’o ’10.
Potrivit FIFA, jucătorul meciului a fost fundașul danez Daniel Agger.
Naționala Camerunului este prima echipa care este matematic eliminată de la turneul final al CM din acest an, deoarece nu a acumulat nici un punct după două jocuri și este devansată la rezultatele directe atât de Danemarca, cât și de Japonia.
Paul Le Guen: Ne-a lipsit eficacitatea în fața porții, am regrete, dar îmi asum totul
Selecționerul Paul Le Guen a declarat, sâmbătă, că naționalei Camerunului i-a lipsit eficacitatea în fața porții în partida cu Danemarca, scor 1-2, în grupa E a CM, în urma căreia a fost eliminată în faza grupelor, și că își asumă întreaga responsabilitatea pentru rezultate, informează AFP.
Selecționerul Danemarcei, Morten Olsen, a declarat, după succesul obținut de echipa sa, sâmbătă, scor 2-1, în fața Camerunului, că elevii săi au avut voință și au demonstrat „o bună stare de spirit” obținând victoria după ce au fost conduși, informează AFP.
Clasament: 1.Olanda – 6 puncte, 2. Japonia -3 puncte, 3.Danemarca -3 puncte., 4. Camerun – 0 puncte.