OLAF este la curent cu informațiile apărute în „The Sunday Times” și evaluează în prezent dacă deschiderea unei investigații este în competența sa, a comunicat, luni, pentru MEDIAFAX, Serviciul de presă al OLAF de la Bruxelles.
„OLAF este la curent cu informațiile apărute în Sunday Times și preluate și de restul presei. Evaluăm informațiile și vedem dacă deschiderea unei investigații în acest caz intră în competența OLAF”, a declarat un reprezentant al serviciului de presă al OLAF.
El a ținut să sublinieze că este vorba despre o evaluare care ar putea dura săptămâni sau luni.
Serviciul de presă a insistat că, inclusiv în cazul deschiderii unei investigații, OLAF nu dă condamnări, aceasta fiind de competența instanțelor naționale.
Sursa citată a mai precizat că OLAF nu poate deschide o investigație dacă nu există informații serioase referitoare la un comportament necorespunzător, dar că, pe de altă parte, are obligația de a ancheta orice suspiciune de astfel de comportament.