Eveniment

Oktoberfest în Est îi așteaptă pe suceveni la Gura Humorului cu delicatese bavareze, bere rece și muzică nemțească



Orașul Gura Humorului va găzdui prima ediție a festivalului Oktoberfest în Est
Orașul Gura Humorului va găzdui prima ediție a festivalului Oktoberfest în Est

Organizatorii primei ediții din județul Suceava a festivalului Oktoberfest în Est îi așteaptă pe suceveni și nu numai cu delicatese bavareze, multă bere rece, muzică nemțească și multe concursuri. Oktoberfest în Est va avea loc în perioada 20 – 23 septembrie, în parcul Ariniș din Gura Humorului. Trebuie spus că renumitul festival al berii Oktoberfest a reușit să adune zece astfel de evenimente deosebite la Brașov, organizate cu multă pricepere, pentru cei care știu să guste o petrecere adevărată. „Așteptăm turiștii pentru a ciocni halbe cu bere rece din Bucovina, dar și cu berea germană nefiltrată, să-și alinte papilele gustative cu delicatese nemțești, precum cârnații Nuremberger Bratwurst, Thuringer, Weisswurst, Scheweinshaxe sau cârnatul XXL cu cașcaval, dar și produsele românești: celebrii mititei sau coaste la grătar”, au anunțat organizatorii festivalului. Distracția va fi completată de spectacolele oferite de numeroși artiști, printre care și Claudia & Die Burzenland Party Band, acompaniați de alte trupe și de fanfară.
În cadrul festivalului va fi organizat și concursul Miss Oktoberfest, care vrea să arate că Bucovina are cele mai frumoase femei din România. „Nu contează vârsta și nici greutatea, juriul, care va fi publicul, punând accentul pe multe alte calități, pe care orice domniță le are de la Mama Natură”, au explicat organizatorii. Nici bărbații nu vor fi uitați la acest festival, aceștia fiind invitați să participe la concursul „Regele Berii”. „Participanții la acest concurs nu trebuie să fie nici vânjoși, nici foarte înalți, nici bărbieriți proaspăt, nici cu mușchii umflați, nici epilați sau pensați, nici directori de firme mari, ci trebuie să aibă chef de viață, să le placă berea cu adevărat, să aibă în public prieteni numeroși pentru o susținere serioasă”, au explicat organizatorii.
Nu în ultimul rând, trebuie spus că joi, 20 septembrie, de la ora 16:00, va avea loc parada Oktoberfest, la care sunt invitate să participe „domnițe costumate și rujate”, care vor saluta spectatorii din trăsuri elegante.



Recomandări

Festivalul Berii „Oktoberfest în Est”, de la Gura Humorului, va avea loc în perioada 14-17 septembrie

Festivalul Berii „Oktoberfest în Est”, de la Gura Humorului, va avea loc în perioada 14-17 septembrie. Foto FB Oktoberfest în Est Gura Humorului
Festivalul Berii „Oktoberfest în Est”, de la Gura Humorului, va avea loc în perioada 14-17 septembrie. Foto FB Oktoberfest în Est Gura Humorului

Festivalul berii – Oktoberfest în Est, deschis la Gura Humorului cu o paradă impresionantă, muzică și râuri de bere

Festivalul berii - Oktoberfest în Est, deschis la Gura Humorului cu o paradă impresionantă, muzică și râuri de bere
Festivalul berii - Oktoberfest în Est, deschis la Gura Humorului cu o paradă impresionantă, muzică și râuri de bere