Oksana Grigorieva, fosta iubită a actorului Mel Gibson, cântă pentru copii de la Cernobâl



Oksana Grigorieva, care s-a despărțit la începutul lunii aprilie de actorul Mel Gibson, a anunțat că va susține un concert caritabil la Moscova, în sprijinul copiilor afectați de radiațiile generate de explozia nucleară de la Cernobâl, din aprilie 1986, informează accesshollywood.com.
Oksana Grigorieva a declarat, luni, că acest concert va fi organizat pentru rușii care dispun de mijloace financiare, iar încasările obținute vor fi utilizate pentru intervențiile chirurgicale de care au nevoie copiii născuți în regiunea afectată de radioactivitate.
Oksana Grigorieva le-a spus jurnaliștilor prezenți că a finanțat deja peste 50 de operații pentru copii suferind de afecțiuni cardiace și leucemie, care s-au născut în Ucraina, Belarus și Rusia.
Oksana Grigorieva și Mel Gibson s-au despărțit la începutul lunii aprilie, după o relație care a durat trei ani. Cei doi s-au pus de acord în privința custodiei asupra fiicei lor, Lucia, pe care o vor crește împreună.
Mel Gibson a recunoscut în public că are o relație cu Oksana Grigorieva la puțin timp după ce a cerut divorțul, în aprilie 2009, de soția sa Robyn, după o căsnicie care a durat aproape 30 de ani.
Oksana Grigorieva, pianistă și fost model, și-a lansat albumul de debut, un material pop, în august 2009. Mel Gibson, celebrul regizor al filmelor „Inimă neînfricată/ Braveheart”, „Patimile lui Hristos” și „Apocalypto”, a regizat videoclipurile a patru dintre piesele incluse pe acest album. Oksana Grigorieva mai are un fiu, adolescent, împreună cu Timothy Dalton, fost interpret al lui James Bond.
Radiațiile emanate după explozia centralei nucleare sovietice de la Cernobâl afectează și în prezent mii de copii născuți în acea regiune. După explozie, numărul de copii născuți cu malformații a crescut de la an la an.