OK?

Cine cântă prohodul gazetelor române tipărite se înșală: și aici acționează fără cruțare legea selecției: cei puternici rămân, cei slabi se refugiază pe internet. Câte mii de hectare s-or fi despădurit în răstimpul scurs de la apariția „Curierului de Moldova” (Iași, 1829) pentru ostoirea setei de celuloză a fabricilor de hârtie? Cine mai răsfoiește azi, barem din simplă curiozitate, fila galben-cafenie a gazetelor de altădată ar avea ce vedea: mai întâi, etapele evoluției limbii române literare; apoi, s-ar convinge că nimic nu-i chiar așa de nou sub soare și că de la relatarea din 18 februarie 1829 („Vinerea trecută, Alteța Sa Monseniorul Prinț Mareșal a primit complimente de felicitare privind noua demnitate de Mare Hatman…”) până la știrea cu găina născătoare de pui vii, la aceea cu amorurile unui secretar de stat, ori la isprăvile emigranților în Germania și la dezastrul din Siria, nihil nove sub sole. Adevărat, moravurile s-au mai îndulcit.
Din nr. 3 al aceluiași „Courier de Moldavie” aflăm despre „Frații Agafes, condamnați amândoi la spânzurătoare pentru a fi fabricat cecuri false ale Case de Scont”. Ceea ce în vremea noastră nu se mai practică: românașii falsificatori de cecuri și de carduri n-ajung să vadă umbra juvățului legănându-se deasupra capului. Aduși acasă din străinătățuri, după șapte ani de termene, recursuri, contestări, ajung la bașcă, dar… rămân cu banii. Patent românesc! O temă fundamentală pentru presa secolului XIX era, n-o să credeți, lupta împotriva… corupției! L-a mobilizat până și pe aga Asachi, care, în 1883, versifica sârguincios: „Giudele, căruia datu-i ministerul cel mai sfânt / Vinde direptatea celor meseri și-al său jurământ”, pentru a ofta în spiritul „Epigonilor”: „Unde-s oameni de parolă, amici unde-s, cu tărie / Unde-s giunii care patriei reazim, viața ei să fie?”
„Oamenii de parolă” ai României europene sar precum cosașii din partid în partid, făcând din programe și ideologii gărdulețe-fantomă, lesne de ocolit, dacă nu chiar de ignorat (nici n-ai ce ignora la UNPR!), minciuna de azi o dreg cu minciuna de mâine, și-au rotunjit teșchereaua și nu mai vor la Sângeorz Băi, ci direct la vilișoarele din Nisa și Monte Carlo, că așa făceau și străbunii la „iuli, pe călduri”, vorba Chiriței. Unde-s giunii patriei? La coadă la pașapoarte, un-să fie?
Altă temă de tânguire, la fel de actuală în 2016 ca și-n 1829 era (și este) relația României cu Europa. Predecesorii lui Lucian Boia, după ce constată că „nația noastră este cea mai înapoiată decât toate neamurile Evropei” (cum scrie „Albina Românească”), au o viziune mai puțin posomorât-fatalistă asupra destinului românilor, văzându-i, totuși, capabili să ia ceva lumină de la a „moraliceștile mădulări ale familiei evropene, a cărei rază de învățătură de atâtea veacuri se resfrâng pe orizontul nostru”. Și iată-ne în etern stand-by la porțile Schengen, fiindcă „mădulările familiei evropene” pentru unii îs mumă, pentru alții, ciumă…
Cât despre limba presei române, să-l ascultăm pe Ion Heliade Rădulescu, cât se poate de actual și acum, în 2016: „Fel de fel de croitori aleargă ca să îmbrace (limba română, n.n.) unii cu haine pestrițe, unii cu haine mai largi și alții că hainele cu care se află nu-i mai ajung a se acoperi, să le taie în bucăți, să le înnădească, să le înnoade și să le coase ca să-i ajungă”. Sigur că limba noastră n-avea cum să rămână la stadiul ce-l ilustrează frazele citate în cuprinsul acestei tablete, numai că se cuvenea regăsit, descusut, răscusut și, pe alocuri, recroit, însuși portul ei cel românesc (avea s-o cuteze Eminescu); nu înveșmântări de paradă cerea Heliade, nu straie calpe de import, nu împopoțonări snoabe și inutile, nu „target” în loc de „țintă” și „OK” în loc de „da” (o vânzătoare de morcovi, în piață, după ce i-am dat bani potriviți, m-a gratulat cu un dulce și moldovenesc OK!). Totul, cu măsură și bună-credință! Cât despre deontologia gazetarului, tot Heliade se întreba: „Se luptă scriitorii noștri ca niște civilizați creștini sau ca niște tâlhari și barbari, ca niște bravi sau ca niște delatori?” Întrebări la care s-a răspuns, întrebări la care nu s-a răspuns. Încă.
P.S.
Nu trageți în Colțescu! Dacă cerem într-un glas eradicarea golăniei de pe stadioane, atunci de ce-l oropsim pe cel care cutează s-o trateze așa cum merită? „Gazeta sporturilor” îl notează cu 4 pe Colțescu, iar „Prosport” scrie despre „seria incredibilă de eliminări”. De ce 4, de ce incredibilă? Nu se cuvine eradicată golănia? Arbitrul este de vină pentru cele întâmplate la Târgu Mureș ori îngăduința noastră bleagă (iată, a fost iertat și comediantul penal Șumudică!), datorită căreia fotbaliștii se cotonogesc în voia cea bună, protestează la toate deciziile, se tăvălesc pe iarbă la fiecare adiere de fault și vorbesc în văzul camerei ca niște derbedei de mahala? Punerea lui Colțescu… la colț este un prost semnal pentru etern așteptata însănătoșire a fotbalului!