Controale

OJPC va verifica asigurarea serviciilor de termoficare



Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului din Suceava va verifica, începând de mâine, calitatea serviciilor de distribuire a căldurii și a apei calde, ca urmare a numeroaselor reclamații ale consumatorilor. Directorului OJPC Suceava, Elena Oanea a declarat că „acest control vizează legalitatea funcționării agenților economici care prestează servicii de furnizare a energiei termice”. Elena Oanea a mai spus că se vor face verificări în ceea ce privește licențele de funcționare ale acestor prestatori de servicii și dacă se respectă contractul cadru de furnizare a energiei termice. Furnizorii vor mai fi verificați dacă respectă termenii regulamentului de furnizare și utilizare a căldurii, și dacă locuitorii din mediul urban beneficiază de agent termic după înregistrarea, timp de trei zile consecutiv, între orele 18.00 – 6.00, a unor valorii medii ale temperaturii exterioare de + 10 grade Celsius, sau mai mici. Furnizorii de căldură mai au obligația să oprească agentul termic din locuințele populației urbane când temperaturile medii externe, pentru trei zile consecutive, depășesc + 10 grade Celsius între orele 18.00 și 6.00 Reclamațiile consumatorilor privind calitatea îndoielnică a serviciilor de termoficare pot fi făcute la OJPC Suceava, la numărul de telefon 0230/530876.



Recomandări