Oglinzi bune, oglinzi sparte



Chestia cu scorurile în oglindă a fost valabilă doar o zi, aceea în care și Real, și Bayern au reușit să producă în deplasările lor, deloc ușoare în principiu, exact aceleași scoruri cu care își surclasaseră adversarele în manșa tur, jucând acasă. Aici intrăm pe tărâmul paradoxurilor, majoritatea comentatorilor considerând surprinzătoare mai degrabă victoria cu 3-1 a Real-ului la Napoli decât nefirescul 1-5 de la Londra, dintre Arsenal și Bayern. Și cred că în această capcană au căzut și napoletanii, care credeau că pot întoarce rezultatul și calificarea. Aici cred că este de vină relaxarea, detașarea cu care Real abordează fiecare meci, lăsând impresia că jocul nu prea se leagă, că fotbaliștii nu prea sunt în formă, că în vestiare e război civil, și alte asemenea. Dincolo de chestiile astea de suprafață, când e cuțitul la os sau când e vorba de o chestie serioasă, Real se adună și rezolvă, aparent tot cu detașare, problema. Oricum, oglinzile din acea seară au funcționat corect, arătând în final diferențele reale, corecte dintre dublu învingătoare și dublu învinse. Ce a urmat miercuri e de domeniul și al fantasticului, și al patologicului, în egală măsură. Cred că visătorii din rândul fanilor Barcelonei, în momentele de euforie maximă, îndrăzneau să spere la un 4-0, deci cumva tot în oglindă, plus prelungiri. Numai că după golul de 3-1 își luaseră gândul de la calificare până și ei. Eu însumi am urmărit evoluția online până în minutul 85, când am părăsit site-ul, cu convingerea că e gata. Ce a urmat are totuși explicații, începând cu faptul că lui PSG i-a mai ieșit doar o pasă în ultimele 10 minute, de parcă fotbaliștilor de acolo li se ștersese fotbalul cu buretele, iar arbitrul a pus și el umărul hotărât, acordând un al doilea penalty, tot de pomană, ca și primul. Ca să lămurim definitiv și chestia cu arbitrii care favorizează pe ăia sau pe ăilalți: puteți să spuneți care e meciul în care lui Real să i se fi dat două pomeni atât de consistente? În rest, toată admirația pentru jucătorii Barcelonei care au crezut până în final în șansa lor. Au dat de pământ cu oglinda într-un mod uluitor și exemplar. Păcat că la noi nimeni nu poate măcar pricepe frumusețea acestui exemplu.



Recomandări

Noul restaurant Stone Grill din Pojorâta, al grupului de firme Calcarul, deschide calea spre un concept turistic de amploare pentru Bucovina