Oglinda retrovizoare (II)

Hai să mai aruncăm „o repede ochire”, fie și din simplă curiozitate, asupra celor ce le scriam la rubrica „să vezi și să nu crezi!” în urmă cu, ehei!, un deceniu.
– De pildă: „Mă-ntreb cât o să mai răbdăm injuriile de mahala și de bordel care se bat la gura oierului penal Becali și cât o să-i mai suportăm aroganța de neam prost călare pe sacul cu bani”. Fostul pușcăriaș este la fel de înfipt, la fel de neobrăzat și, pare-se, mai bogat decât în 2007. În pofida aparențelor, toate-i merg din plin. Ori ia Steaua („azi o vedem și nu e…”) campionatul, ori îl ia Hagi, n-are importanță: Gigi, aparent, rămâne călare pe val.
– Să ne amintim ce spunea în 2007 despre Hagi: „Când a venit la București nici nu știa să meargă pe stradă, era ciuca bătăilor de joc, incapabil să se descurce până la capăt în relațiile cu femeile”. Aici începând rolul de tutore-codoș al lui Becali, care nu se sfiește să enumere pseudocuceririle astfel arvunite, indicând chiar și sumele puse la bătaie pentru confortul sexual al lui Hagi. Mă-ntreb cum împacă marele creștin Becali, vajnic „soldat al crucii”, preacurvia ce-o regiza, cu interdicția din poruncile divine? Ca să nu mai vorbim despre tonalitatea concupiscent-golănească a spovedaniei TV și, mai ales, de „concluzia” de-a dreptul ordinară: „Hagi este cel mai murdar caracter pe care l-am cunoscut vreodată”. Până la urmă, neajutoratul Hagi i-a dat o formidabilă ripostă-lecție, nu numai detronând Steaua în campionat, ci și probând mai multă istețime în navigarea pe furtunoasa mare a fotbalului-afacere…
– Până târziu în 2008 mai persistau ecouri ale stupidului deces, într-o clinică particulară din Bacău, după cea mai banală dintre operațiile banale, a poetului Cezar Ivănescu, directorul Editurii ieșene „Junimea”. „Când a ajuns la București, Ivănescu era inconștient, semnele vitale (ritmul cardiac și respirator) erau foarte slabe și de la început medicii Urgenței au afirmat că șansele sunt minime. Fișa medicală a lui Cezar Ivănescu a sosit la București fără buletinul de analize – un lucru extrem de grav, după cum a declarat medicul de la Urgențe (…). Abia în seara în care Cezar Ivănescu s-a stins au ieșit rezultatele analizelor – dezastruoase – de la spitalul din Bacău. Doctorul Palade l-a operat, așadar, fără să le cunoască, de fapt, fără să se intereseze de starea lui organică (…). Surse medicale ne-au informat că, în starea în care era Ivănescu, chiar și o anestezie locală ar fi fost riscantă, darămite anestezia generală”. Malpraxisul mai mult decât evident a fost deplin mușamalizat, dimpreună cu gestul membrului CNSAS M. Dinescu, care l-a declarat public pe Ivănescu securist fără a avea obligatoriul accept al Consiliului. O moarte absurdă și două culpe penale; în pofida legilor, nimeni n-a fost tras la răspundere. Ca la noi, la nimenea!
– Reproduceam, în urmă cu zece ani, spusele acad. Mihai Cimpoi despre un antiromân feroce de la Chișinău: „Așa-numitul Dicționar moldovenesc-român al lui Vasile Stati, renumit criminal al culturii noastre, plastograf și plagiator de cea mai josnică speță, este o monstruozitatea care nu ar merita nici o atenție dacă n-ar ține de moldovenismul primitiv și nu ar avea susținere oficială.” Și iată că, acum, Putin îi dă nas ridicolului Stati prin gestul cadorisirii noului președinte Dodon cu harta „Moldovei Mari” până la Carpați. În politica la acest nivel nimic nu-i întâmplător: evident, Putin arată românilor pisica – cu cine se învecinează Rusia? Cu cine vrea ea! Susținerea oficială de care vorbea Mihai Cimpoi iat-o venită, fie și numai aluziv, direct de la Moscova…
– Eram spectator, în 2007, la o piesă pentru copii: „primul gong și scăderea luminii au fost întâmpinate cu un cor de urlete și fluierături de-ți spărgeau urechile. Hărmălaia de stadion rapidist nu s-a potolit nici când actorii au încercat să-și rostească replicile. Cum se reducea lumina, cum se aprindeau și începeau să danseze zecile de ecrane albăstrii ale telefoanelor mobile, iar din minilanterne focalizate se aplicau benghiuri roșii pe nasul actorilor”. Din nou, după un deceniu, la același teatru. S-a schimbat ceva? Da: altă generație, mai performantă, de telefoane mobile: ecrane mai mari și mai luminoase, sonerii mai insinuante, puternice flash-uri de blitz, și mai ales omniprezentele tablete cu desene animate și sonorizarea adiacentă. Scena își are viața ei, sala pe-a ei: mai trage câte-o ochire la truda actorilor, spre a reveni la deliciile electronicii… Consolare protocronică: într-un fel, și total depășita generație ce-o reprezint a avut parte de tablete: doar scriam, în școala primară, pe tăblițe de ardezie…