Ofițerul criminalist care a provocat o tamponare în intersecția din fața stadionului Areni din Suceava, după care a încercat să fugă dintr-o mașină a Poliției Rutiere, fiind prins cu ajutorul mai multor trecători, era în stare avansată de ebrietate. Ceea ce era evident pentru toată lumea a fost confirmat de rezultatele probelor biologice de sânge recoltate la Spitalul Județean Suceava. Conform buletinelor de analiză, comisarul Marcel Tiberiu Sfichi a avut, la prima probă, o concentrație de 2 grame per litru alcool pur în sânge, la a doua probă rezultatul fiind de 1,85 grame per litru alcool pur în sânge. În aceste condiții, pe numele ofițerului de poliție se va întocmi dosar penal pentru conducerea unui autoturism cu o îmbibație de peste 0,80 grame per litru alcool în sânge.
A pierdut controlul asupra volanului în timp ce vira în intersecție
Miercuri, în jurul orei 17.15, comisarul Sfichi, aflat în concediu, se deplasa la volanul unei mașini Renault Megane, pe strada Universității. În intersecția din fața stadionului el a virat dreapta, pe bulevardul 1 Mai, spre Spitalul Județean, moment în care a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un autoturism Ford, condus de un tânăr în vârstă de 30 de ani, care se afla în coloana de mașini de pe sens opus. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
Martorii au povestit că polițistul în civil a fost urcat într-o mașină a Poliției Rutiere, de unde la un moment dat a fugit, înspre spatele stadionului Areni. Prins de colegii săi polițiști și cu ajutorul a doi martori, comisarul a refuzat să sufle în etilotest, ulterior la Spitalul Județean Suceava fiindu-i recoltate probe biologice de sânge.
La Spitalul Județean Suceava, polițistul a recunoscut în fața reporterilor că a băut.
„A fost o simplă tamponare. Nu am încercat să fug. Nu comentez mai multe. Am consumat alcool, foarte puțin. E o simplă tamponare… m-am înțeles cu conducătorul auto și este o simplă tamponare. Ne-am înțeles amiabil, el a fost de acord. Din cauză că sunt ofițer de poliție, toată lumea face caz din tamponarea asta… E prima oară când consum alcool și conduc autovehicule”, a vorbit incoerent ofițerul criminalist.
IPJ Suceava a anunțat că a dispus declanșarea procedurii de cercetare disciplinară a comisarului, în paralel cu ancheta penală ce va fi preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Ofițerul de poliție are 38 de ani, este domiciliat în Gura Humorului și este posesor de permis de conducere din 1995.
Stare avansată de ebrietate
Ofițerul criminalist care a făcut circ în intersecție după o tamponare, alcoolemie de 2 la mie în sânge
