Cinci ofițeri ai Poliției Române, membri ai structurilor de investigații criminale, se vor afla în Italia în următoarele trei luni, pentru a participa la acțiuni care vizează infracțiuni comise de concetățenii lor în acest stat.
Trimiterea ofițerilor în Italia este o consecință a discuțiilor purtate, săptămâna trecută, între ministrul român al Internelor și Reformei Administrative (MIRA), Cristian David și primarul Romei, Walter Veltroni, în cadrul căreia a fost subliniată necesitatea întăririi cooperării polițienești dintre cele două țări.
Potrivit unui comunicat de duminică al MIRA, prezența șefului Departamentului de Ordine și Siguranță Publică – chestor general Anghel Andreescu – în prima zi de muncă a polițiștilor români (9 iulie) va avea rolul de a asigura omologii italieni de întreagă disponibilitate a României pentru lupta împotriva criminalității transnaționale și a infracționalității săvârșite de cetățenii români pe teritoriul Italiei.
Cu prilejul vizitei în Italia, oficialul român va purta discuții pe marginea conlucrării directe româno-italiene cu șeful Poliției de Stat, cu prefectul, precum și cu primarul Romei.
Cei cinci ofițeri care vor acționa în Italia pentru următoarele trei luni fac parte din structurile teritoriale de investigații criminale ale Poliției Române și au fost selecționați în funcție de experiența acumulată în acest domeniu de activitate și de nivelul de cunoaștere a limbii italiene.
Polițiștii români vor desfășura activități specifice de investigații criminale, alături de polițiști și carabinieri italieni, urmând a participa la acțiuni operative, cu scopul de a documenta activitățile infracționale ale cetățenilor români pe teritoriul Italiei, precum și de a combate infracțiunile de natură judiciară. De asemenea, ei vor putea participa și la descinderi, percheziții și vor acorda sprijin pentru traducerea unor interceptări telefonice.
Încă din anul 2006, a fost semnat Planul de acțiune bilateral intitulat ITARO, desfășurat în mai multe etape, care a constat în constituirea unui grup de lucru comun format din polițiști români și italieni. A treia etapă (ITARO 3) se află în desfășurare, cei cinci polițiști urmând să acționeze în cadrul operațiunii ITARO 4.





