Un oficiu poștal din Los Angeles a fost rebotezat, miercuri, în amintirea legendarului muzician american Ray Charles, în cadrul unei ceremonii la care au asistat zeci de admiratori ai acestuia, transmite AFP.
Situat în apropierea studioului de înregistrări al lui Charles, oficiul poștal a fost rebotezat oficial, miercuri, după ce președintele Bush a semnat pe 12 iulie, o propunere de lege care autoriza această acțiune omagială.
„Ray Charles a fost un uriaș printre uriași”, a declarat o democrată din Los Angeles, Diane Watson, aflată la originea inițiativei. „Sper că oficiul poștal Ray Charles nu va fi decât primul din numeroasele omagii postume aduse acestei mari valori americane”, a adăugat ea.
„În ciuda imensului său succes artistic și financiar, Ray Charles era un om modest”, a declarat Joe Adams, care i-a fost impresar timp de 45 de ani. „Era un om din popor și acesta este deci un omagiu formidabil. Iubea Statele Unite și este drept ca țara să-l recunoască ca pe o valoare națională”, a declarat acesta într-un comunicat.
Zeci de fani au asistat la ceremonia de miercuri după-amiază dintr-un cartier situat la câțiva kilometri de centrul orașului Los Angeles. Oficiul poștal are de acum pe fațadă inscripția „Poșta Statelor Unite, Oficiul Ray Charles”.
Muzicianul, care ar fi împlinit 75 de ani pe 23 septembrie, s-a stins din viață în iunie 2004 din cauza unei afecțiuni a ficatului, după ce a finalizat ultimul său album în studio, „Genius Loves Company”, care a obținut premiul Grammy pentru cel mai bun album în februarie.
Un muzeu consacrat carierei lui Ray Charles va fi deschis în 2007, în clădirea studioului său de înregistrări.
