Margaritis Schinas, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a afirmat, luni, că Executivul UE îndeamnă Madridul și Catalonia să se angajeze într-un dialog și a adăugat că, potrivit legislației spaniole, referendumul pentru independeța Cataloniei este neconstituțional, relatează Mediafax.
Schinas a precizat că referendumul și violențele de duminică sunt aspecte ce țin de afacerile interne ale Spaniei, adăugând că nu este cazul pentru o intervenție externă.
”Este o problemă internă pentru Spania care trebuie să rezolvată în conformitate cu prevederile constituționale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.
”Dacă referendumul ar fi fost organizat în conformitate cu prevederile constituționale, ar fi însemnat că teritoriul secesionist se va afla în afara Uniunii Europene. Pe lângă aceste aspecte, Comisia este de părere că este nevoie de unitate și stabilitate, nu de divizare și fragmentare”, a adăugat Schinas.





