– „Gripa aviară se transmite de la om la om în situații foarte rare, când există un contact foarte prelungit. De exemplu, când un membru al unei familii a avut grijă de un alt membru infectat al familiei sale și a stat mult timp lângă el”, a declarat Maria Cheng
Gripa aviară se transmite de la om la om în situații foarte rare, când există un contact foarte prelungit, a declarat Maria Chang, purtător de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), într-un interviu pentru Delta RFI.
„Am observat într-adevăr o mutație în acest virus, dar, din cauză că virusurile gripei aviare evoluează în permanență, ele se schimbă constant, nu suntem foarte siguri ce înseamnă aceste schimbări. În orice caz, ce am văzut până acum în Turcia nu este foarte diferit de ce am văzut în Asia. Adică boala se transmite în primul rând de la păsări la animale. Deci nu suntem siguri că această schimbare este semnificativă, doar dacă nu cumva mutația are loc și în alte virusuri”, a declarat Maria Cheng.
Potrivit oficialului OMS, gripa aviară nu se transmite ușor și nici nu s-a remarcat, în comportamentul virusului, vreo o schimbare care să sugereze așa ceva.
„Gripa aviară se transmite de la om la om în situații foarte rare, când există un contact foarte prelungit. De exemplu, când un membru al unei familii a avut grijă de un alt membru infectat al familiei sale și a stat mult timp lângă el”, a mai spus Cheng.
Cel mai important lucru care poate fi făcut în țările din zona Turciei este sporirea măsurilor privind monitorizarea virusului H5N1 atât la animale, cât și la oameni.
„Dacă este detectat la animale, trebuie să fie luate în mod clar măsuri de control pentru oamenii care intră în contact cu păsările infectate”, a mai spus Cheng.
Un al treilea deces provocat de gripa aviară a fost confirmat joi în Turcia, unde, în total, 18 persoane au contractat această boală. În total, de la apariția în 2003, în Asia, a acestui virus, 80 de persoane au murit din cauza formei umane a gripei aviare.