Lucrările de modernizare a zonei centrale a municipiului Suceava vor continua anul viitor, pe străzile din jurul Palatului Administrativ.Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că la licitația de atribuire a acestor lucrări, care a avut loc pe 27 noiembrie, au fost depuse patru oferte eligibile, care sunt în prezent analizate de către membrii comisiei de licitație.Ofertele au fost depuse de firma SC Soitek SRL Italia, asocierea Symmetrica SRL cu Electroaxa SRL, firma SC General Construct, precum și de asocierea Victor Construct SRL cu SC AVB Total Proiect Botoșani.„Ofertele sunt cuprinse între 2.476.292 de lei – cea mai mică ofertă și 2.598.744 de lei – cea mai mare. Valoarea estimativă a lucrării a fost de 3.045.147 de lei, fără TVA, încât, indiferent de cine cîștigă, facem o economie de minim 500.000 de lei (5 miliarde de lei vechi)”, a precizat șeful municipalității sucevene.Termenul de realizare a proiectului este de 12 luni.