Târguri internaționale

Oferta economică a județului Suceava va fi promovată toamna aceasta în Polonia și Germania

Suceava își va prezenta oferta economică și turistică la două târguri internaționale din Polonia și Germania
Suceava își va prezenta oferta economică și turistică la două târguri internaționale din Polonia și Germania

Oferta economică a județului Suceava va fi promovată, în această toamnă, la două târguri internaționale de profil organizate în Polonia și Germania. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că primul eveniment la care va fi prezent județul Suceava, Forumul economic de la Krynica, din Polonia, va avea loc în perioada 5 – 7 septembrie. Forumul din Polonia reunește anual circa 3.000 de participanți de rang înalt din peste 60 de țări.
„Consiliul Județean Suceava va participa la acest forum și am convins și celelalte județe din Regiunea de Nord-Est să fie prezente la evenimentul din Polonia. La Krynica are loc anual un târg foarte mare, fiind organizate circa 150 de mese rotunde, cu cinci sesiuni de comunicare. La acest forum, Consiliul Județean Suceava va aborda trei teme mari, și de asemenea lucrăm și la o broșură care să arate oportunitățile de investiții în județ”, a spus șeful administrației județene.
Gheorghe Flutur a precizat că o primă temă pe care o va prezenta la Forumul Economic de la Krynica este cea legată de importanța dezvoltării infrastructurii rutiere, în special construcția unei autostrăzi sau a unui drum expres care să lege nordul de sudul Europei. „Vreau ca și de acolo, din Polonia, să subliniez din nou nevoia unei autostrăzi sau a unui drum expres Nord-Sud, care să lege Suceava de București, dar și de Cernăuți și mai departe spre Liov și Varșovia. O altă prioritate este construcția coridorului care să lege Ardealul de Moldova, acea autostradă mult așteptată, dar și un posibil coridor care să lege Satu Mare de Suceava și care să meargă spre Iași și Republica Moldova”, a explicat președintele Consiliului Județean Suceava.
Suceava va fi prezentă în octombrie la cel mai mare târg de investiții din lume
Gheorghe Flutur a adăugat că a doua temă pe care administrația județeană o pregătește pentru a fi prezentată la forumul economic din Polonia este cea a turismului din județ. Flutur a afirmat că în cadrul forumului vor fi prezentate oportunitățile de practicare a turismului specific acestei zone a țării, în special cel tradițional și gastronomic.
Nu în ultimul rând, Gheorghe Flutur a declarat că la forumul din Polonia va prezenta și clusterul inovativ de biochimie Suceava – Botoșani. „Noi suntem cu niște proiecte în așteptare, și în Polonia se poate discuta pe acest subiect pentru că ei sunt foarte bine specializați în clustere și asocieri pe industrie alimentară și pe multe alte domenii”, a spus Flutur.
El a mai afirmat că Suceava, alături de celelalte județe din Regiunea de Nord – Est, va participa, în perioada 4 – 6 octombrie a.c., la ediția de anul acesta a Târgului Internațional pentru Investiții și Proiecte Expo-Real, care are loc în Germania, la Munchen. Flutur a explicat că în cadrul acestui târg, cel mai mare din lume în aceste domenii, va fi prezentată oferta economică și turistică pentru investitorii străini.

Recomandări

CJ Suceava va aproba repartizarea sumelor transmise de Ministerul Finanțelor pentru echilibrarea bugetelor locale ale primăriilor

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Convergența instituțională și internalizarea standardelor globale: efectele aderării României la OECD