Săptămâna Europeană a Tineretului

Ofertă de petrecere a timpului liber pentru sute de tineri suceveni

Săptămâna Europeană a Tineretului a ajuns la cea de a X-a editie
Săptămâna Europeană a Tineretului a ajuns la cea de a X-a editie

Sute de tineri au participat la cea de-a X-a ediție a Săptămânii Europene a Tineretului, organizată în perioada 24-31 octombrie a.c., la Suceava.
Deși cu un buget mult mai mic față de anii precedenți, organizatorii, Direcția pentru Tineret a județului Suceava, împreună cu Asociația Juventus, Fundația Ana și alte ONG-uri sucevene (organizații non-profit de tineret), au reușit să facă în așa fel încât acțiunea, care a adunat laolaltă mii de tineri, de-a lungul celor zece ediții, să nu treacă neobservată.
„Deși resursele financiare au fost mai mici ca oricând, am încercat și am și reușit să realizăm împreună o ofertă de petrecere a timpului liber pentru tinerii suceveni dornici de muzică de calitate, dans, umor și sport”, ne-a declarat Cornel Grosar, președintele Asociației Juventus.
Seria manifestărilor puse la cale de organizatori pe parcursul întregii Săptămâni Europeane a Tineretului a cuprins competiții de fotbal și baschet între licee, discoteci organizate de DJ suceveni, membri ai asociației “Youth Can Do It “- Night Music, concursuri de karaoke, ateliere de teatru sub îndrumarea unei actrițe și a unui student la actorie, o seară germană, cu tema Oktoberfest, și una multiculturală cu dansurile grecești și vieneze oferite de tineri din asociația “ Promotorii Bucovinei” – Colegiul Național “Alexandru Ioan Cuza”, o petrecere de Halloween, precum și un seminar despre oportunități de finanțare pentru organizațiile non-profit de tineret.
„Începând cu anul următor vom acorda un sprijin mai consistent acestui proiect, Direcția pentru Tineret Suceava dorind să se implice cât mai vizibil în viața tinerilor suceveni”, a declarat directorul adjunct al Direcției pentru Tineret a Județului Suceava, Ovidiu Milici.

Recomandări

Tinerii din PSD Suceava au adus un strop de liniște și bucurie unui copil de 12 ani care nu de mult și-a pierdut mama

Asociația „Freamăt de speranță” a organizat a XIII-a ediție a evenimentului caritabil „Târgul de Vise al Iepurașului”