În prologul etapei a XVIII-a din Liga Națională de handbal masculin, CS Universitatea Suceava a pierdut cu scorul de 38-32 (18-12), meciul susținut în deplasare cu HC Odorhei.
Cele două formații, contracandidate în lupta pentru ocuparea unui loc de cupă europeană la finalul sezonului, au abordat acest joc cu stări de spirit complet diferite.
Sucevenii veneau după o serie impresionantă de șapte victorii în campionat și o calificare en fanfare în sferturile de finală ale Cupei Challenge, în vreme ce harghitenii, în ciuda investițiilor masive făcute la începutul sezonului, au coborât pe poziția a patra în clasament, ca urmare a înfrângerilor din precedentele două runde, văzându-se eliminați și din cupele europene.
Pe teren, însă, lucrurile au stat cu totul altfel. Handbaliștii gazdă au părut conectați din toate punctele de vedere la acest joc, hotărâți să depășească pasa proastă pe care o traversau, în vreme ce „studenții” au lăsat impresia că i-a ajuns oboseala după turul de forță realizat în ultima lună.
Cu coordonatorul de joc Kozmanoski în zi de grație, autor a nu mai puțin de 14 goluri și cu ex-suceveanul Adomnicăi în vizibilă revenire de formă, HC Odorhei a condus ostilitățile pe teren de la început până la sfârșit.
De la suceveni, care au părut imobili pe faza de apărare și neinspirați în atac, doar Țuțu, Mitrea și Acatrinei s-au ridicat la nivelul așteptărilor.
CS Universitatea Suceava: Șelaru, Andrei – Gavriloaia (1), Acatrinei (6), Cântec (1), Amihăesi (1), Mitrea (7), Șoldănescu, Pancu (3), Țuțu (9), Schroder (1), Roșu (2), Besarab, Petrea (1). Antrenor: Leonard Bibirig.