Ilegal

Octogenar cercetat penal după ce a tăiat șase arbori de pe propriul teren

Patru persoane din comuna Udești s-au ales cu dosar penal după ce au tăiat ilegal șase arbori

Patru persoane din comuna Udești, printre care și un octogenar în vârstă de 85 de ani, s-au ales cu dosar penal după ce au tăiat ilegal un număr de șase arbori. Cei patru au fost depistați în cursul zilei de vineri, în jurul orei 10.30, de un echipaj mixt format din polițiști ai Secției 2 Poliție Rurală Ipotești și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava, în timp ce cărau materialul lemnos cu o căruță.
Arborii au fost tăiați de pe raza localității Racova, în locul numit popular pădurea „La Șoguriˮ, de pe un teren cu vegetație forestieră ce-i aparține octogenarului.
Reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava au inventariat arborii tăiați ilegal și au stabilit o valoare de 1.353 de lei, ce depășește de 8,2 ori valoarea unui mc de lemn.
Cei patru sunt cercetați acum pentru comiterea infracțiunii de „tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și din vegetație forestieră situată pe terenul din afara acesteia indiferent de forma de proprietate”.
Materialul lemnos rezultat din tăierea salcâmilor a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Dolhasca.

Recomandări

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană

Amenzi de 940.500 de lei și confiscări de 765.700 de lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni ale anului

Amenzi de 940.500 lei și confiscări de 765.700 lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni din 2025

Zeci de infracțiuni imputate unui inginer silvic și unui pădurar, acuzați că „albeau” prin falsuri transporturi ilegale de lemn

Zeci de infracțiuni imputate unui inginer silvic și unui pădurar, acuzați că „albeau” prin falsuri transporturi ilegale de lemn (fotografie generică)