Am auzit multe păreri care spuneau că sistemul de învățământ românesc rezistă la schimbare. Nu cred acest lucru. Sistemul de învățământ nu există. Există oamenii care formează acel sistem. Așa cum există oamenii care formează sistemul politic, oamenii care formează administrația locală etc. Să ne ascundem după numele instituțiilor nu este o soluție.
Suntem cu toții rezistenți la schimbare. Mai ales la o schimbare foarte mare și anume la aceea de a ne spune nouă înșine un lucru: dacă este cineva mai bun decât mine care ar aduce o contribuție mai mare ocupând funcția pe care eu o am, atunci poate e momentul să plec.
Acum o lună de zile profesorii de la University of Massachusetts (UMass) au contactat o firmă internațională de marketing numită Octagon. În fiecare an, profesioniștii de la Octagon le dau studenților de la UMass o problemă cu care ei se confruntă în cazul unui client. Studenții sunt puși în fața unei provocări reale, pe care trebuie să o rezolve folosind cunoștințele acumulate într-un semestru. În cazul nostru a fost vorba de o firmă italiană care își pregătește intrarea pe piața americană investind câteva milioane de dolari. După o lună de zile de lucru intens, ieri a fost ziua în care am prezentat soluțiile noastre în fața reprezentanților Octagon și ai firmei italiene. Răspunsurile primite din partea lor au constituit o experiență educațională extraordinară.
Uneori mă întreb dacă e chiar atât de dificil de găsit astfel de soluții pentru studenții și elevii din România, soluții care să le ofere o experiență de învățare mult mai completă. Nu este dificil. Costurile nu sunt atât de mari. Este nevoie însă de creativitate, de interes pentru tineri, de puțin efort și de disponibilitate la risc și schimbare. Mai mult decât atât, e nevoie de o schimbare fundamentală în felul în care tinerii sunt priviți. Ei sunt clienții care ies pe ușa unei instituții de învățământ și care mai apoi promovează calitatea ei. Ceea ce fac și eu acum. Ideea serviciilor impecabile față de clienți cred că stă la baza succesului sistemului educațional american, adică al oamenilor care îl formează.
Acum câteva luni bune în urmă discutam cu un profesor american pe peronul gării din Iași. Surprins de resursele de care dispunem și de modul precar în care le administrăm, dar mai ales surprins de calitatea foarte proastă a serviciilor față de clienți, profesorul american a exclamat la un moment dat: ”voi, românii, ratați întreg universul!”. Exagera, bineînțeles. Nu foarte mult, însă.
P.S. Gândurile mele se îndreaptă acum spre cei din Iași, Timișoara și București care au avut curajul să iasă în stradă acum 20 de ani. Datorită lor, în primul rând, eu pot scrie astăzi aceste rânduri.
Ovidiu COCIERU,
Bursier Fulbright
