Record

Ocolul lumii cu autobuzele TPL

Ocolul lumii cu autobuzele TPL
Ocolul lumii cu autobuzele TPL

– În numai 6 luni, cele 15 autobuze noi ale TPL au parcurs peste 55.000 de kilometri, adică cu 15.000 de kilometri mai mult decât dacă ar fi făcut ocolul Pământului
Autobuzele cu care sucevenii călătoresc zilnic la serviciu, la școală ori către casă au făcut ocolul Pământului o dată și jumătate, dacă ne-am lua după numărul de kilometri parcurși până acum numai de cele 15 autovehicule noi, aduse din luna mai.
În numai 6 luni, cele 15 autobuze noi Irisbus – Iveco au parcurs nu mai puțin de 55.000 de kilometri, adică cu aproximativ 15.000 de kilometri mai mult decât dacă ar fi făcut ocolul Pământului, a cărui circumferință medie este de 40.041,47 km.
Conform administratorului unic al TPL, Darie Romaniuc, săptămâna trecută, celor 15 autobuze le-a fost efectuată revizia tehnică obligatorie la parcurgerea a 55.000 de kilometri.
“E clar că autobuzele au fost suprasolicitate, dacă a fost parcursă o distanță atât de mare într-un timp foarte scurt. Sunt unii care circulă cu mașina personală o viață și tot nu ajung nici măcar la 50.000 de kilometri. În acest ritm, în mai puțin de 10 ani autobuzele își vor depăși norma maximă de kilometraj pentru care sunt proiectate a fi funcționale, adică vor fi uzate total”, a spus Darie Romaniuc.
În urma reviziei tehnice, tuturor celor 15 autobuze noi le-au fost schimbate filtrele uzate, restul pieselor fiind în stare bună.

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Administratorul public al Sucevei, Irina Vasilciuc, este noul președinte al Consiliului de Administrație de la TPL