Ochiul dracului

Într-un fotbal în care antrenorii se schimbă precum schimbăm noi șosetele, două rămân cauzele ce determină mătrășirea pe bandă rulantă (urmată, ades, de rechemarea aceluiași oștean, cu repetarea protocolului: primă de instalare, primă la semnarea contractului ș.m.a.), suverană a fost și rămâne proba rezultatelor. A doua, mai firav, dar totuși legată de cea dintâi: banii. Care, dacă n-aduc fericirea, barem asigură liniștea vestiarului și stabilitatea lotului. Poate fi un antrenor contestat chiar dacă rezultatele zbârnâie și nu-s probleme cu banii? Poate: este ceea ce se întâmplă la CSMS Iași, unde, și cu sprijinul presei, un scandal tinde să dea în clocot: afară cu Napoli! Echipa care-i pe locul I în play-out și-i tot mai aproape să joace în cupele europene pare a se fi săturat de „lipsa de tact” și „excesul de autoritate” proprii italianului. Capul răsculaților este Mihalache, exclus din lot după ce chiar el abandonase echipa la finalul unei reprize de „contre” cu Napoli. Ar fi și indecent și incorect să apelăm la înțelepciunea strămoșească ce exclude confecționarea biciului dintr-o anumită materie organică, deși folclorul peluzei din Copou recurge la astfel de referiri blasfematoare. Dar era greu de crezut că o formație înjghebată din al de Ciucă, Mihalache, Crețu, Bădic & comp. ar fi putut evita retrogradarea: VIP-urile Golubovici și Cristea simt tot mai apăsat osteneala finalului de carieră, Böle întârzie să confirme, Lullacu așijderea, Piccioni a izbutit o lovitură liberă și cam atât, Frăsinescu, Viveiros, Enescu nu mai sunt la prima tinerețe… stă toată echipa în Grahovac și Voicu?
Cum se explică faptul că ieșenii n-au mai pierdut de cine știe când și-s considerați „nuca tare” a campionatului? Să fie doar meritul antrenorului? Ca întotdeauna, adevărul pare a se afla la mijloc: trupa nu-i deloc de lepădat, iar Napoli a izbutit s-o potențeze, aducând la turație maximă o mașinărie creditată cu performanțe mediocre. Bravo lor, bravo lui – dar, oare, n-a venit timpul să-l dăm pe italian afară? Bântuie și-n fotbal marota schimbării, pe care o vântură cu supușenie marxistă („schimbarea este motorul progresului”) toată politica românească. Vedeta (?) Mihalache i-a spus-o verde-n față lui Napoli: „ești cel mai slab antrenor cu care am lucrat!” Măi, să fie! Nu știu să-l fi antrenat, la FC Bihor ori la Astra, tehnicieni mai rutinați și mai îngăduitori (?), vreun Mourinho, Simeone, Ancelotti, Guardiola, barem Lucescu, având astfel temei să-l înjure pe tehnicianul ce l-a făcut să simtă o altitudine mai ozonată a performanței, fie și-n amărâta geografie a play-out-ului.
Așa stând lucrurile, CSMS are nefericita șansă să se dezarticuleze taman atunci când, în sfârșit, Iașiul poate ajunge în câmpiile elizee ale fotbalului european, acolo unde alte echipe moldave au făcut turism demult (cele din Galați, Vaslui, Piatra Neamț, Botoșani). Mă uit la alți antrenori, cum ar fi bietul Grigoraș, cum nu pot izbuti nimic cu echipe în care licăresc nume mai rezonante decât cele așternute pe foaia de joc a CSMS. Napoli a făcut-o – deci, jos Napoli! Străbunii ne-au avertizat că există primejdia răsturnării șiștarului taman când e plin: s-o facem, în numele schimbării! Pe aproape de Mihalache se situează și marele trosnitor oltean Bumbescu, dornic să pună ordine în istoria pricăjită a marii performanțe românești. Potrivit părerii dumisale, Jenei n-are nici un merit în răsunătoarea victorie continentală a Stelei în 1986: „la echipa aceea putea antrena și paznicul de la poartă”. Bravos! Probabil că nici Ștefan cel Mare n-are merite în înfrângerea turcilor, singuri răzeșii au câștigat bătăliile! Și dacă tot am apelat la proverbe, să-l cităm și pe cel paradoxal-ironic arab: „când ai un bun conducător de caravană, nici nu-ți mai trebuie cămile!” Păi, nu?
L-am cunoscut cândva pe Jenei: un domn în toată puterea cuvântului și un antrenor căruia cu greu i se poate reproșa ceva – doar, între altele, a câștigat de șase ori Campionatul României și de trei ori Cupa, ba a fost și antrenorul reprezentativei Ungariei. Prea puțin pentru exigențele lui Bumbescu, și asta din cauză că, ajuns secretar de stat, Jenei n-a fost în stare să le obțină steliștilor (împotriva legii) o rentă viageră. Dacă o făcea, rămânea mare antrenor, altfel, nici vorbă! Adevărat, la câți bani se-nvârt nerușinat la FRF (pentru calificarea la CE, infinit mai lesnicioasă într-o ediție cu 24 de echipe, vor fi premiați cu câte 70.000 de euro toți trupeții lui Burleanu, inclusiv reprezentantul fotbalului feminin, cel de la futsal și de la Liga II-a!) se putea găsi o formulă prin care să se răsplătească (din câte știu, asta s-a și întâmplat cândva) marele succes de la Sevilla. Dar din fondurile Federației, nu ale… Academiei Române! Bumbescu se plânge că a rămas doar cu pensia militară. Meritată, probabil, după câtă militărie a făcut!
Banul, ochiul dracului!